Alianta Romania Dreapta isi lanseaza candidatii pentru alegerile parlamentare la Opera Romana
Data publicarii: 05-11-2012 | Politica
Alianta Romania Dreapta (PDL, PNTCD, PFC) isi lanseaza, luni, cei 452 de candidati pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie in cadrul unui eveniment care se va desfasura, de la ora 15.00, la Opera Romana.
Presedintele PFC, Mihai-Razvan Ungureanu, a afirmat vinerea trecuta ca lansarea candidatilor ARD la parlamentare nu va fi una "de tip nord-coreean", iar despre posibile aliante post-electorale a spus ca ARD "nu va bate palma cu extremismul politic".
Din punct de vedere numeric, pe listele ARD la parlamentare se regasesc 394 de candidati proveniti de la PDL, 26 de la PNTCD si 32 de la Forta Civica.
Evaluarea candidatilor ARD s-a facut de catre o Comisie de etica iar cei trei co-presedinti ai ARD au luat decizia politica.
"Din cele peste 500 de dosare care au fost la verificare, doar un procent de 7% a fost pus in discutia Comisiei de integritate (Comisia de etica a ARD - n.r.) cu semne de intrebare. Pe de alta parte vreau sa subliniez ca filialele judetene si-au facut treaba si atunci cand au intocmit liste, cand au cautat oameni, au tinut seama pentru a se incadra in criteriile de integritate", a declarat lunea trecuta secretarul general al PDL Gheorghe Flutur.
Cat priveste scorul electoral, cei trei co-presedinti ai ARD, Vasile Blaga (PDL), Aurelian Pavelescu (PNTCD) si Mihai-Razvan Ungureanu (PFC) au afirmat in mai multe randuri ca alianta de centru-dreapta si-a fixat ca tinta obtinerea unui procent de 30% din voturile care vor fi exprimate la scrutinul din 9 decembrie.
Liderii ARD vor candida in colegii din afara Capitalei. Vasile Blaga va candida intr-un colegiu din Timis, Mihai Razvan Ungureanu intr-un colegiu din Arad, iar Aurelian Pavelescu intr-un colegiu din Valcea.
Presedintele PDL a declarat, martea trecuta, la TVR, ca decizia sa de candida intr-un colegiu din judetul Timis era luata de acum cateva luni si tine nu de o fuga din fata electoratului bucurestean, ci de o strategie a aliantei de centru-dreapta de a maximiza potentialul electoral in fiecare regiune a tarii.
Cel mai varstnic candidat ARD este nascut in 1938, este profesor universitar doctor si candideaza pentru un mandat de senator, in Ialomita, la propunerea PNTCD, iar cel mai tanar candidat este nascut in 1986, este economist si candideaza pentru un mandat de deputat, la propunerea PDL.
Pe listele ARD se mai regasesc Anca Boagiu, Gabriel Berca, Traian Igas, Claudia Boghicevici, Elena Udrea, Radu F.Alexandru, Gheorghe Ialomiteanu, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Alexandru Nazare, Cezar Preda, Stelian Fuia, Daniel Buda, Petru Calian, Bogdan Cantaragiu, Mircea Toader, Sulfina Barbu, Mihaela Sandru, Mihai Stanisoara, Gheorghe Flutur, Cristian Boureanu, Vasile Gherasim, Theodor Paleologu.
De asemenea, din partea PDL pe listele ARD se regasesc Teodor Baconschi, Gheorghe Seculici, Adrian Papahagi, Alin Tise, Mircia Muntean, Gheorghe Udriste, Cristina Traila, Nicolae Ivaschescu, Marian Zlotea.
Intre reprezentantii Forta Civica, pe listele ARD se regasesc Adrian Iurascu, Alexandru Ciocalteu, Teodor Maries, Iulian Craciun, iar din partea PNTCD Mihail Neamtu, Stefan Vlaston si Sandra Marilyn Andreea Budis (Sanda Pralong).
Ca profesii, pe listele ARD se regasesc peste 150 de ingineri, 80 de economisti, 60 de juristi si avocati, 50 de profesori si 20 de medici, un notar, un scriitor, un politolog, un sociolog si un biochimist, un specialist in administratie publica, un matematician, un arhitect, un inginer diplomat, un antropolog, doi jurnalisti, un pensionar, un muncitor, un teolog, un rezervist, un conducator auto, un geolog, un maistru, un broker de asigurari, un frigotehnist, precum si patru manageri si un director de vanzari.
In privinta programului de guvernare al ARD, presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, martea trecuta, la TVR, ca acesta pune accent pe apararea actualelor locuri de munca si crearea de conditii care sa conduca la aparitia altora noi, avand ca pilon central reducerea cotei unice de la 16% la 12%. Vasile Blaga a adaugat ca un alt punct important din programul de guvernare al ARD il reprezinta "cresterea salariului minim de la 740 de lei la 850 de lei in primul an".
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile