Poporul, caloriferul si Ieuropa
Data publicarii: 18-10-2012 | PoliticaAseara, am asistat la un spectacol sinistru. Bucurestiul a fost rupt in doua intre "popor" si "ieuropeni". Ca USL a organizat in mod intentionat reuniunea de la Arena Nationala, sperand sa "ia fata", sa mute atentia de la Merkel, Barroso, Reding spre cohortele desertate pe stadion si adunate din toata tara – a fost clar. Data si locul congresului PPE au fost decise inca de anul trecut, din decembrie. USL s-a gandit la un sprint, pe ultima suta de metri, iar faptul ca PNL nici macar nu definitivase listele candidatilor pentru parlamentare a aratat ca pretextul de lansare nu sta in picioare, la o manifestatie care sa obtureze, prin cantitate si bruiaj fonic, vizibilitatea evenimentului popularilor europeni.
S-a vorbit ieri despre o polarizare care ar repeta-o pe cea existenta la inceputul anilor '90, cand intr-o tabara erau figuri precum Ratiu, Coposu si Campeanu (romanii occidentalizati care se faceau vinovati de pacatul capital de a nu fi consumat salam cu soia, deci erau straini de suferintele veritabile ale poporului saracit), iar pe alta minerii, Iliescu si cei care nu voiau sa ne vindem tara. Si care au avut si castig de cauza, din pacate. Asta s-a vazut ieri la Bucuresti. Cei prezenti pe stadion s-au autointitulat "poporu'", uitand faptul ca poporul nu e doar cel format din membri de partid si din cei adusi pe stadioane cu convocare de la stapanire (caci asa s-au strans cei 74 000, multi dintre ei motivati mai degraba de dorinta de a vedea stadionul decat de a sustine USL) si au vorbit in numele nationalismului, al unei vanatori de vrajitoare tintite impotriva occidentului care vrea sa se imbogateasca pe spinarile noastre frante si suferinde de scleroza saraciei. Ridicol a fost ca, pana sa termine Ponta de vorbit, cam jumatate din "popor" parasise stadionul. Vini, vidi. Si atat.
Discursul lui Crin Antonescu a fost insa cel care mi-a dat fiori. Luati si rumegati, dragi poporeni:
"Niciodata Europa nu va fi doar a unor demnitari de moment sau a unei singure familii politice. (…) Nu e adevarat ca la Palatul Parlamentului sade Traian Basescu si PD-ul impreuna cu Europa, pentru ca, daca poporul roman este simbolic aici, nu ai cum sa fii in Europa fara poporul tau. In Europa, fara popor esti nimic sau o sluga".
"Popularii europeni sunt astazi la Palatul Cotroceni cu presedintele lor, noi suntem aici cu poporul nostru, fara presedinte. Suntem aici, in aceasta seara, si cu milioane de romani care sunt alaturi de noi cu aspiratiile noastre, cu Guvernul nostru, cu alesii nostri locali si cu proiectul nostru pentru Romania".
Romania trebuie sa aiba "drept de vot in Europa si nu doar drept de ascultat".
"Noi, cei care conducem si vom conduce Romania, in numele poporului roman si pentru poporul roman vom fi partenerii si nu slugile institutiilor europene. (…) Putem sta in fata oricui din Europa ca parteneri si nu slugi".
Ascultandu-l, parca nu mai pare atat de bizara cooptarea lui Gigi Becali sub palaria pnl-ista pe care o credeam ceva mai stramta si mai fina. Am fost socata initial ca exemplarul cel mai homofob, misogin, retrograd, xenofob, bisericos in cel mai primitiv mod al politicii romanesti isi poate gasi culcusul in tabara liberala. Acum, totul se explica. In ritmul acesta, PNL isi pierde nucleul dur al simpatizantilor: nu poti pretinde sa fii votat de patura medie – asa subtire, cum e ea, educata si apoi sa vii sa defilezi cu oile becaliote inmiresmate cu portbagaj de mercedes si sange care provenea de la zgarietura de la picior, dar curgea din cap (!), riscand sa aiba soarta PNTCD-ului, un partid defunct in fapt, oricat ar incerca sa-l imbalsameze de-o aripa Ciorbea, iar de alta Pavelescu.
Tariceanu si Adriana Saftoiu au ramas voci izolate, fara sustinere in propriul partid in timp ce Marga se aliaza, cu entuziasm gafaind, noii coloraturi nationaliste pe care PNL-ul a prins-o prin obrajorii infierbantati ai lui Antonescu. Pentru lamurire, aruncati un ochi pe site-ul ICR. Mazilit de la ministerul de externe, Marga inalta imn dupa imn limbajului de lemn, promite sa promoveze caloriferul si sa termine cu "experimentalismul", anunta serii de conferinte numite "Comori ale Carpatilor", reincalzind aceeasi ciorba sleita a "valorilor clasice, autentice" si demitand directori de institute prin anunturi postate pe site.
Sa reziste oare Antonescu drept candidat USL pentru presedintie inca doi ani? Sau ar trebui sa ne pregatim pentru al doilea primar de Bucuresti care se incalzeste in culisele pentru Cotroceni? Mai ca as pune un pariu...
Irina Serban
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani