Pe scuter doar cu permis de conducere
Data publicarii: 04-10-2012 | Auto
Deputatii din Comisia juridica si din Comisia de industrii si servicii au adoptat, marti, raportul comun la proiectul de lege care modifica OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Cea mai importanta prevedere este cea care impune obligativitatea obtinerii unui permis de conducere special pentru detinatorii de mopede care nu poseda un permis de conducere pentru alte categorii de vehicule.
"Comisia Juridica, Disciplina si Imunitati, in raport comun cu Comisia de industrii, la propunerea MAI, a aprobat un amendament care urmeaza sa fie introdus intr-un raport care va fi supus votului din plen. Concret, cei care vor putea sa conduca pe drumuri publice mopede trebuie sa fie posesorii unui permis de conducere special pentru conducatorii de mopede. Acestia vor da un examen special construit si destinat celor care vor conduce aceste mopede", a declarat deputatul Bogdan Ciuca, vicepresedintele Comisiei juridice a Camerei.
Bogdan Ciuca a mai spus ca modificarea legislativa este necesara, avand in vedere ca "statistic au fost foarte multe accidente, unele cu urmari foarte grave in care au fost implicati cei care conduceau aceste mopede".
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău