Senatul a aprobat trecerea colectiei de timbre in patrimoniul BNR

Data publicarii: 03-10-2012 | Finante-Banci

Plenul Senatului a aprobat, in sedinta de marti, propunerea de lege privind trecerea colectiei de timbre a Romaniei, estimata la o valoare de 700 de milioane de euro, din patrimoniul Companiei Nationale Posta Romana in cel al Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

In favoarea propunerii de lege s-au exprimat 46 de senatori, iar impotriva au votat patru senatori. De asemenea, 14 senatori s-au abtinut de la vot. 

In timpul dezbaterilor din plenul Senatului, presedintele Comisiei juridice, Toni Grebla, a explicat ca va vota impotriva propunerii de lege, considerand ca Senatul nu isi poate asuma trecerea unor bunuri de la o societate comerciala in patrimoniul statului. 

'Nu stim daca acesta colectie de timbre face parte in prezent din patrimoniul Postei, este prinsa in capitalul social al acestei companii sau nu. In functie de acestea, solutiile juridice de a face in asa fel incat colectia sa nu mai apartina de Posta ci de BNR reprezinta cai juridice diferite. Avem un raport al Curtii de Conturi care ne spune ca este pastrata in conditii necorespunzatoare, nu exista evidenta, nu putem transfera colectia de timbre. Noi trebuie sa transferam in anexa la aceasta lege fiecare timbru, unele din ele sunt cu valoare foarte mare, inclusiv doua timbre cap de bour. Ele trebuie trecute intr-o anexa la lege si predate-primite dupa cum sunt identificate la anexa. Graba cu care adoptam acest proiect de lege ne duce cu gandul la multe situatii, dar cel putin pentru motivul de natura constitutional, nu putem transfera bunuri de la o societate comerciala in patrimoniul statului', a spus Grebla. 

Pe de alta parte, senatorul social-democrat Georgica Severin a propus ca aceasta colectie de timbre sa nu fie detinuta de Banca Nationala a Romaniei, ci sa fie depozitata la Arhivele Nationale, eventual infiintandu-se un Muzeu National Filatelic. 

'Este evident ca sunt nereguli in acesti 23 de ani. Stim cu totii, insa, ca dincolo de valoarea educativa a timbrelor, mai sunt si timbre cu o valoare necontestata si sper ca acestea sa se mai regaseasca in colectia detinuta de Posta Romana. Eu propun, in loc sa detina BNR colectia de timbre, care asigura intr-adevar securitate, dar nu si vizionare, acestea sa fie transmise Arhivelor Nationale si eventual sa se creeze un muzeu de specialitate. Trebuie sa ne gandim sa facem acest tezaur accesibil tuturor romanilor', a spus acesta. 

De asemenea, senatorul PDL Marius Necula a precizat ca nu vede necesara blocarea legii la Senat, intrucat aceasta ar putea fi modificata, prin amendamente, la Camera Deputatilor, care este for decizional in acest caz. 

'Sunt probleme de respectare a Constitutiei sau cu privire la raportul Curtii de Conturi, dar dincolo de aceste inconveniente cred ca este momentul sa ne protejam, in al 12-lea ceas, patrimoniul national. Nu cred ca trebuie sa blocam astazi proiectul de lege pentru ca acesta mai poate fi modificat la Camera Deputatilor', a explicat Necula. 

Propunerea de lege a fost initiata de mai multi deputati PSD si stipuleaza faptul ca predarea si primirea de timbre se va face pe baza unui audit realizat de 'cei mai buni specialisti in domeniu', desemnati de Academia Romana si de alte institutii specializate.

In expunerea de motive, initiatorii precizeaza ca Posta Romana detine, in prezent, o colectie de peste 15 milioane de marci postale romanesti si straine, precum si alte piese filatelice importante - machete originale, unele executate de artisti cunoscuti, matritele cu care s-au imprimat timbrele romanesti (inclusiv cliseele marcilor Cap de Bour), eseuri, precum si probe de tipar. 

'Este cea mai mare si cea mai importanta colectie de marci postale romanesti din toate timpurile, depasind cu mult chiar faimoasa colectie a regelui Carol al II-lea, considerata la vremea ei a treia colectie de timbre din lume. Peste 3.000 de piese din colectie sunt unicate. Colectia apartine, fara nici o indoiala, patrimoniului cultural national si poate fi denumita Colectia de timbre a Romaniei', se arata in expunerea de motive. 

De asemenea, initiatorii reamintesc faptul ca in anul 1967 colectia de timbre a Bancii Nationale a fost transferata Postei Romane, iar in anul 1985 colectia oficiala de timbre a Romaniei a revenit la BNR, 'unde a stat pana in februarie 1990, cand, in baza unui Decret al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, a trecut din nou in administrarea Postei Romane. 

Totodata, initiatorii considera ca aceasta colectie nu ar trebui sa fie in patrimoniul Postei Romane, intrucat aceasta este o companie de stat cu caracter comercial, 'preocuparile culturale nefacand parte din obiectul ei de activitate'. 

'Ca urmare a acestui fapt, administrarea colectiei are de suferit, fiind in mod obiectiv considerata o chestiune secundara si, in consecinta, neglijata. De altfel, dificultatile economice cu care se confrunta compania in prezent afecteaza in mod serios conservarea si dezvoltarea colectiei, iar faptul ca aspectele culturale nu pot fi luate in considerare de managementul institutiei a facut sa nu existe, in mod practic, personal de specialitate pentru conservarea si valorificarea stiintifica a colectiei', mai sustin deputatii PSD. 

Acestia trag un semnal de alarma si cu privire la 'riscul' ca prin privatizarea sau restructurarea Postei Romane colectia de timbre sa fie instrainata, 'fapt inacceptabil, actiunea fiind similara cu privatizarea Arhivelor Nationale ale Romaniei'. 

'Exista indicii care indreptatesc ingrijorarile privind instrainarea colectiei de timbre, cum ar fi faptul ca marcile postale nu sunt inregistrate in conturile bilantiere ale companiei si, mai ales, subevaluarea lor. Fata de o valoare reala estimata la 700 milioane de euro, valoarea contabila la Posta Romana este de aproximativ 1 milion de euro. Posta Romana nu recunoaste ca marcile postale pe care le detine apartin patrimoniului public al statului si considera ca acestea apartin patrimoniului privat al companiei, fapt ce i-ar permite sa privatizeze colectia de timbre la pachet cu activele institutiei sau sa foloseasca patrimoniul filatelic in diverse operatiuni comerciale (ipoteci, asocieri in participatiune etc.)', se mai arata in expunerea de motive a propunerii legislative. 

Totodata, initiatorii precizeaza faptul ca in 1990, din cele 8.155.719 timbre predate Postei Romane, 3.890.477 apartineau Bancii Nationale, 'adica aproape 50%'. 

'Prestigiul de care se bucura Banca Nationala a Romaniei, sub toate aspectele, face sa fie singura institutie potrivita pentru a detine aceste timbre. Marca postala este considerata, alaturi de imn, drapel si moneda, un simbol national', mai sustin initiatorii.

Proiectul de lege are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Camera sesizata in acest caz. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: