Grecia ingheata conturile celor care se sustrag obligatiilor fiscale
Data publicarii: 07-09-2012 | International
Garda financiara elena (Sdoe) a anuntat joi ca a inghetat conturile a 121 de persoane care s-ar fi sustras obligatiilor fiscale, o premiera in lupta Greciei impotriva criminalitatii financiare, potrivit AFP.
'Este prima data cand se ia aceasta masura', in contextul inaspririi luptei impotriva fraudei fiscale, dictata tarii de creditorii sai UE si FMI, a semnalat, pentru France Presse, o sursa din cadrul Ministerului de Finante.
Primele sume inghetate de administratia fiscala in beneficiul statului, inaintea oricarei proceduri judiciare, 'inseamna deja peste 50 de milioane de euro', in euro si monede straine, 'neluand in calcul decat conturile bancare, din care numai o parte au fost inspectate pana acum', a precizat sursa.
'Toleranta fata de cei care fraudeaza fiscul a luat sfarsit, indiferent cat de sus ar fi plasati', a afirmat ministrul de finante, Yannis Stournaras, citat de un comunicat al ministerului.
Sdoe a luat aceasta masura dupa ce a constatat 'fraude de mare anvergura' comise in ultimii ani de 121 de persoane fizice si societati, mai ales prin false facturari si neplata TVA, potrivit comunicatului.
Ministerul a facut acest anunt in contextul in care guvernul se pregateste sa lanseze noi masuri nepopulare, care ii vor lovi din plin pe salariatii din sectorul public si pe pensionari, principalele tinte ale masurilor de austeritate care s-au succedat in Grecia din 2010 pentru redresarea situatiei.
'Este de neconceput ca salariatii si pensionarii', cu retinerea impozitului la sursa, 'sa poarte greutatea ajustarii bugetare pentru ca unii nu-si platesc impozitele', a subliniat ministrul Stournaras.
Sub presiunea creditorilor, Grecia a adoptat numeroase dispozitii pentru a pune capat impunitatii de fapt de care se bucura de mai multi ani frauda fiscala, iar noul guvern de coalitie, condus de Antonis Samaras, a promis sa dubleze eforturile in materie.
Semn al exasperarii populatiei pe aceasta tema, sambata, la Salonic (nord), sindicatele vor lansa un dublu slogan: 'Toti impreuna pentru a rupe lanturile memorandumului (acordul care leaga Grecia de creditorii sai UE si FMI)' si 'Sa-i punem pe bogati si hoti sa-si plateasca impozitele', potrivit sursei citate.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile