Vara trece, problemele raman in Delta Dunarii
Data publicarii: 03-09-2012 | Mediu
Pescuitul la curent electric, utilizarea plaselor monofilament, braconajul speciilor protejate si complicitatea autoritatilor de control au transformat Delta Dunarii dintr-un paradis acvatic in paradisul braconierilor. De Ziua Deltei (1 septembrie), Asociatia Salvati Dunarea si Delta (ASDD) cere tuturor autoritatilor responsabile de soarta Deltei toleranta zero fata de cei care distrug cea mai salbatica zona umeda din Europa, unica Delta din lume declarata integral Rezervatie a Biosferei, spatiu inclus in patrimonial mondial UNESCO.
Odinioara paradisul pestelui, Delta Dunarii a devenit in prezent paradisul braconierilor. Resursele de peste scad intr-un mod alarmant din cauza braconajului, a pescuitul industrial si a degradarii ecosistemelor. Desi institutiile de control dispun de cadrul legislativ pentru prevenirea si combaterea braconajului, subfinantarea si lipsa resurselor umane, a mijloacelor de comunicare si transport eficiente fac aproape imposibila aplicarea legii. In aceste conditii, pescuitul la curent electric, utilizarea de scule si plase ilegale si capturarea de specii protejate au devenit obiceiuri tolerate de autoritatile responsabile de lupta impotriva braconajului.
Pentru evaluarea cat mai exacta a situatiei din zona, ASDD desfasoara in aceasta perioada activitati de consultare a factorilor interesati in toate localitatile din Delta Dunarii, in cadrul proiectului "Delta Dunarii - paradisul aproape pierdut! Campanie de informare si constientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii”. Problemele semnalate de participantii la aceste intalniri sunt ingrijoratoare si inacceptabile. Dupa intalniri organizate in 16 localitati tabloul Deltei este sumbru: degradarea ecosistemelor protejate, nerespectarea endemica a regulilor de comportament in Delta, lipsa de solutii a autoritatilor de administrare, populatie fara acces la apa potabila si canalizare, scoli fara dotari minimale, medici putini si cabinete medicale insuficiente, transport scump si deficitar, saracie, taxe si impozite care sufoca activitatea crescatorilor de animale si a pescarilor. Un raport complet al acestor probleme cat si propuneri de solutii sustenabile pentru viitorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii vor fi prezentate autoritatilor de resort in luna octombrie, cu ocazia conferintei finale a acestui proiect inclus in Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) - Axa prioritara 4 "Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protectia Naturii”.
"De Ziua Deltei Dunarii, putem sa spunem fara sa gresim ca nu putem sarbatori nimic! Aceasta rezervatie unica in Europa se afla intr-una dintre cele mai negre perioade ale ei, dupa asanarile ceausiste. La ora la care cititi acest comunicat, braconierii au cucerit definitiv "balta”, iar pe mal sunt niscai simpozioane si politisti care "nu au benzina" si prefera cafeaua cu "invingatorii"... In acest moment, biodiversitatea este demantelata in fata autoritatilor, sturionul este braconat cu pofta mafiota si sansele lui de supravietuire in urmatorii zece ani sunt foarte mici (conform savantilor austrieci). La aceasta ora un fost sereist construieste ilegal pe plaja Sulina, iar la Corbu si Vadu exista planuri imobiliare pentru cladiri de zeci de etaje... Delta Dunarii este pur si simplu jefuita. De aceea, gesturile noastre viitoare se vor indrepta nu numai catre cele 65 de intalniri ale asociatiei cu comunitatile deltaice, dar si spre proteste radicale impotriva distrugerii patrimoniului verde al Romaniei!” declara Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.
Desi reglementat, modul de circulatie si acces in Delta Dunarii este haotic, motoare de sute de cai putere agreseaza linistea oamenilor si a vietuitoarelor, vegetatia si fauna de pe maluri si din zonele protejate. De asemenea, ghizi fara discernamant conduc turistii in zone strict protejate ecologic unde, teoretic, accesul este interzis si, in plus, prin folosirea barcilor cu motor atenteaza la echilibrul ecologic al acestor zone. In acelasi timp, in lipsa unui plan de management integrat al deseurilor si a unor facilitati corespunzatoare, gunoaiele generate de activitatile turistice au impanzit Delta Dunarii.
In localitatile Deltei Dunarii intarzie actualizarea documentatiilor de urbanism conform Regulamentului-cadru de urbanism pentru Rezervatia Bisferei Delta Dunarii. Astfel numarul cladirilor construite la intamplare sau reabilitate cu metode si materiale neadecvate, este in crestere. Autoritatile permit oficial sau tacit interventii imobiliare care atenteaza flagrant la peisajul natural si cultural al zonei. Masurile de reconstructie ecologica promise de autoritati inca se lasa asteptate, desi redresarea ecologica a Deltei Dunarii si conservarea biodiversitatii este una din ratiunile care au stat la baza declararii Deltei Dunarii drept Rezervatie a Biosferei.
ASDD cere tuturor autoritatilor responsabile de soarta deltei toleranta zero fata de problemele semnalate si atrage atentia fata de necesitatea rezolvarii unor probleme fara de care managementul corespunzator al speciilor si habitatelor din Delta Dunarii nu se poate petrece: aprobarea Planului de management si definitivarea corespunzatoare a cadrului legislativ care reglementeaza functionarea Administratiei Biosferei Delta Dunarii in directia interzicerii vanatorii sportive in zona si a intaririi politicilor de conservare si reconstructie a patrimoniului natural.
Asociatia Salvati Dunarea si Delta este o organizatie neguvernamentala de protectie a mediului, care s-a impus in cei peste opt ani de activitate prin actiuni sustinute de advocacy pe probleme ecologice si a demonstrat prin rezultate concrete ca poate oferi solutii pentru marile provocari cu care se confrunta Delta Dunarii. De asemenea, asociatia are o activitate sustinuta si in domenii conexe protectiei mediului, avand in portofoliu proiecte care vizeaza dezvoltarea durabila, dezvoltarea comunitara locala, managementul deseurilor, economia sociala si dezvoltarea resurselor umane, managementul apelor, campanii de informare si constientizare cu privire la protejarea mediului, antreprenoriat social etc. (www.salvatidelta.ro)
Cu ocazia Zilei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Asociatia Salvati Dunarea si Delta proiecteaza pe cele patru ecrane din Pasajul Universitatii din Bucuresti imagini documentare realizate in cadrul proiectului "Delta Dunarii - paradisul aproape pierdut!”, prin care isi propune sa aduca in atentia publicului cea mai mare zona umeda naturala a Europei si, totodata, regiunea cea mai bogata in biodiversitate. Imaginile vor fi proiectate in perioada 1-8 septembrie 2011. De asemenea, pe fatada media a magazinului Cocor vor fi proiectate fotografii din Delta Dunarii care prezinta natura salbatica, arhitectura traditionala, dar si unele amenintari cu care se confrunta zona, surprinse de Daniel Petrescu si Igloo.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile