Sesiune extraordinara a Parlamentului, luni, la ora 15.00
Data publicarii: 27-08-2012 | Actualitate
Camera Deputatilor si Senatul se reunesc in sesiune extraordinara luni, la ora 15,00, pentru citirea deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) in cazul referendumului din 29 iulie organizat pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Potrivit presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, in plenul reunit al Parlamentului va fi citita doar hotararea Curtii iar dupa publicarea documentului in Monitorul Oficial Traian Basescu va redeveni oficial presedintele Romaniei.
Zgonea si-a exprimat speranta ca la lucrarile Legislativului vor fi prezenti majoritatea parlamentarilor.
Regulamentul prevede un cvorum de sedinta de jumatate plus unu pentru membrii fiecarei Camere a Parlamentului, astfel ca la lucrarile de luni ar trebui sa participe 217 parlamentari.
Senatorul liberal Ioan Ghise a declarat sambata, pentru AGERPRES, ca va propune in plenul Parlamentului un proiect de hotarare prin care sa se ia act de deciziile BEC si CCR referitoare la referendum si sa se constate ca Traian Basescu a fost demis de popor la acest scrutin.
Pe de alta parte, premierul Victor Ponta a afirmat, pe 23 august, ca parlamentarii Puterii nu vor boicota citirea in plenul celor doua Camere a deciziei CCR de invalidare a referendumului.
Pe 6 iulie, Parlamentul a decis suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu.
In 29 iulie a fost organizat referendumul privind demiterea presedintelui Basescu. Conform Biroului Electoral Central, prezenta la acest scrutin a fost de 46,24% (8.459.053 de persoane) iar dintre cei care s-au prezentat la urne 87,52% (7.403.836 de persoane) s-au pronuntat pentru demiterea presedintelui iar 11,15% (943.375 de persoane) - impotriva.
CCR a transat in 21 august problema referendumului, desi a avut alte doua termene prevazute anterior, 12 septembrie si 31 august.
In hotararea adoptata, Curtea a constatat ca procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectata. In plus, judecatorii CCR au sustinut ca nu a fost intrunita conditia de cvorum pentru ca scrutinul sa fie valabil si au precizat ca la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial Traian Basescu isi reia atributiile de presedinte.
In cazul in care Parlamentul va lua doar act de aceasta decizie a CCR iar documentul va fi publicat in Monitorul Oficial, Traian Basescu isi va relua atributiile.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des