ALB Romania: Piata leasingului financiar in Romania la 31 Martie, 2012
Data publicarii: 04-07-2012 | Finante-Banci
In primul trimestru din 2012, membrii ALB au finantat active in valoare totala de 255,3 milioane euro (92%), iar companiile neafiliate in valoare de 22 milioane euro (8%), astfel incat totalul contractelor semnate in aceasta perioada (dupa valoarea activelor finantate) de catre membrii ALB si companiile neafiliate insumeaza 277,3 milioane euro. Finantarile acordate s-au indreptat catre diverse domenii, astfel ca 16% (43,4 milioane euro) din total au vizat echipamentele, 7% (20,5 milioane euro) sectorul imobiliar si 77% (213,4 milioane euro) sectorul transporturilor. Cea mai mare cota de piata este inregistrata de sectorul companiilor subsidiare ale bancilor, cu 66% din total, urmat de sectorul companiilor captive cu 19,8% si de sectorul companiilor independente, cu 14,2%.
In domeniul transporturilor, evolutia finantarilor in primul trimestru din 2012 indica pastrarea unei ponderi relativ constante pe categorii de vehicule, dupa cum urmeaza: autoturismele detin o cota de 61%, vehiculele comerciale grele 27% si vehiculele comerciale usoare 12%.
In trimestrul I 2012 in cadrul finantarii echipamentelor este interesant de mentionat faptul ca ponderea sectorului constructiilor este in crestere de la 17% la 25%, ponderea industriei metalurgice este de asemenea in crestere de la 8% la 18%, iar ponderea echipamentului agricol si a echipamentelor medicale este in scadere de la 20% la 16%, respectiv de la 15% la 4%, in timp ce finantarea celorlalte sectoare ale economiei pastreaza o pondere relativ constanta (5% industria de prelucrare a lemnului, 5% in domeniul echipamentelor IT si software) precum si alte domenii.
Perioada de criza 2009-2012 indica tendinte noi in finantarea sectorului imobiliar din punct de vedere al ponderii pe categorii imobiliare. Se evidentiaza o crestere de la 2% la 56% a cladirilor cu destinatie hoteliera si de la 1% la 3% a finantarii cladirilor rezidentiale si a blocurilor de locuinte. In contrast cu aceasta s-au inregistrat scaderi in pondere ale finantarilor cladirilor industriale de la 45% la 6%, ale terenurilor de la 34% la 19% si a categoriei retail-outlet de la 1% la 0%. Finantarea cladirilor de birouri clasa A, B si C a pastrat o pondere constanta de 16%.
Clientii persoane juridice au atras cea mai mare pondere (88%) din totalul finantarilor, urmati de persoanele fizice (11%) si de sectorul public (1%). Spre deosebire de anul 2011, perioada cel mai des intalnita dupa durata contractelor de leasing este de 3-4 ani (25%) urmata de 4-5 ani (24%), 2-3 ani (21%), 1-2 ani (11%), 5-7 ani (8%), 1 an (6%) si 7-15 ani (5%). Aceasta ultima perioada este caracteristica finantarii sectorului imobiliar.
Valoarea bunurilor aflate in procedura de reposesie se ridica la nivelul de 7% din portofoliul total al membrilor ALB. Durata medie a unui proces de executare silita a clientilor rau platnici care refuza sa returneze bunurile pe cale amiabila, este intre 6 si 9 luni conform estimarilor ALB.
"Evolutia primului trimestru se incadreaza in estimarile Asociatiei indicand o tendinta de stagnare a businessului, stagnare ce nu credem ca va influenta evolutia pozitiva de crestere estimata pana la 10% la finele anului 2012. De regula, trimestrul 1 al fiecarui an este unul mai putin profitabil iar conditiile macroeconomice si politice induse de iarna acestui an pot fi o cauza a acestei evolutii. In situatia in care majoritatea societatilor de leasing financiar din Romania apartine marilor grupuri financiar bancare din Europa este bine sa analizam aceasta evolutie in contextul unui comportament de asteptare a unor semne de crestere economica care sa stea la baza unei revigorari a creditarii agentilor economici din Romania. Desi ne pastram estimarile de crestere pozitiva ramanem in asteptarea unui semnal din partea decidentilor politici de angajare in politici fiscale stabile si sustenabile pentru o crestere economica ce poate sa justifice reluarea creditarii economiei romanesti” - a mentionat presedintele ALB, doamna Antoaneta Curteanu.
ALB reprezinta conform statisticilor ALB si BNR 92% din piata de leasing financiar din Romania.
ALB este membra a Federatiei Europene a Asociatiilor Societatilor de Leasing - Leaseurope si coordoneaza Grupul de lucru CEE al Leaseurope prin Secretarul General.
Consiliul de Leasing - ALB Romania
ADRIANA AHCIARLIU - Secretar General
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani