Ziua Europei, marcata si la Bucuresti
Data publicarii: 09-05-2012 | Actualitate
Ziua Europei este marcata, miercuri, la Bucuresti, ca si pe intreg continentul, amintind de istorica declaratie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman prin care propunea un plan de colaborare economica intre Franta si Germania, pentru eliminarea rivalitatilor seculare dintre cele doua state.
Declaratia Schuman a stat la baza amplului proces de constructie a unei Europe unite.
Statele Beneluxului si Italia s-au alaturat Frantei si Germaniei si, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) intre Germania, Franta, Belgia, Italia, Luxemburg si Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economica Europeana (CEE).
Decizia serbarii anuale a Zilei Europei, la data de 9 mai, a fost luata de Consiliul European de la Milano, in 1985.
Pe parcurs, procesul de integrare economica a fost acompaniat de procesul de integrare politica a statelor membre. Ulterior, la acest complex proiect de constructie europeana s-au alaturat Irlanda, Marea Britanie si Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania si Portugalia (1986), Suedia, Austria si Finlanda (1995), la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia si Ungaria si la 1 ianuarie 2007 Bulgaria si Romania.
Ziua Europei nu inseamna numai data de nastere a proiectului european, la care participa si Romania ca membru cu drepturi depline. Pentru toti cetatenii Uniunii Europene e o zi a bucuriei de a fi impreuna, o zi a vointei de solidaritate, o zi a marii comunitati din care fac parte. Ziua Europei inseamna astfel ziua cetatenilor unei Europe Unite care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate in diversitate.
***
Asociatia Artistilor Fotografi din Romania, in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene si cu Biroul de Informare al Parlamentului European, organizeaza, la Bucuresti, prima editie a ''Festivalului Fotografiei Europene'', sub patronajul Ministerului Culturii si Patrimoniului National.
De asemenea, miercuri, de Ziua Europei, are loc dezbaterea ''Cat de pro-europeni mai sunt romanii?'', organizata de Reprezentanta Comisiei Europene si Ministerul Afacerilor Externe, in parteneriat cu Institutul European din Romania.
Si Primariile sectoarelor 2 si 6 ale Capitalei au pregatit actiuni care sa marcheze aceasta zi.
Programul pregatit de edilul sectorului 2, Neculai Ontanu, cuprinde o parada militara, defilari ale efectivelor Politiei Locale a Sectorului 2, demonstratii de arte martiale si de interventie la misiuni de ordine publica, muzica de fanfara, cantece si dansuri populare.
Primaria sectorului 6 invita bucurestenii la concertul ''La plimbare prin Europa'', care se va desfasura in Parcul Drumul Taberei si va fi transmis live in Parcul Crangasi.
Orchestra Simfonica Bucuresti va deschide manifestarea cu piese muzicale alese special. In a doua parte a spectacolului publicul va fi incantat de acordurile muzicii populare romanesti. Artistii vor fi acompaniati de Orchestra nationala de Folclor Valahia dupa care ritmul va fi preluat de artistii Ansamblului Folclor National Transilvania din Baia Mare. Cele doua orchestre vor oferi publicului un moment inedit si vor intrepreta impreuna trei melodii printre care imnul Uniunii Europene - Oda bucuriei.
De asemenea, pentru a marca Ziua Europei, dar si cu prilejul sarbatoririi Zilei Independentei de Stat a Romaniei si victoriei Coalitiei Natiunilor Unite in cel de-al Doilea Razboi Mondial, Ministerul Apararii Nationale a pregatit si el mai multe actiuni - depuneri de coroane si jerbe de flori la Mormantul ostasului necunoscut, la Monumentul Eroilor militari cazuti la datorie si la Monumentul Eroilor din al Doilea Razboi Mondial. Totodata, in municipiile resedinta de judet si unde sunt dislocate unitati militare vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor, cu participarea cadrelor militare in activitate, in rezerva si in retragere, a veteranilor de razboi si a reprezentantilor autoritatilor locale.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii