Primele 3 centre Cicloteque se deschid in 6 aprilie

Data publicarii: 06-04-2012 | Mediu

Asociatia MaiMultVerde anunta deschiderea sezonului ciclist din 2012 si a primelor trei centre din reteaua Cicloteque odata cu venirea primaverii. Vineri, 6 aprilie,  au fost deschise centrele din Parcurile Tineretului, Titan si Herastrau. 100 de biciclete si echipamentul de protectie necesar sunt puse la dispozitia amatorilor de mers pe bicicleta din Bucuresti in fiecare zi a saptamanii intre 12.00 si 20.00. 

Cicloteque este un serviciu de bike-sharing pus la dispozitia bucurestenilor de Asociatia MaiMultVerde. Incepand cu 2012, serviciul se autosustine din inchirierea bicicletelor din centrele din Bucuresti.  

Sistemul de bike sharing Cicloteque isi incepe al cincilea an de functionare in 6 aprilie prin deschiderea a primelor trei din cele sase puncte de inchiriere din Bucuresti. Pentru inceput au fost deschise centrele din parcurile Tineretului, Titan si Herastrau, urmand ca in a doua jumatate a lunii aprilie sa fie deschise treptat si centrele din Parcul Drumul Taberei, de la Facultatea de Drept si statia din zona Pietei Romane, de la Centrul Public al Fundatiei Soros.

Cele trei centre sunt deschise in fiecare zi a saptamanii intre orele 12.00 si 20.00. Inchirierea bicicletelor se poate face in centre si online pe site-ul www.cicloteque.ro, urmand trei pasi simpli: inregistrarea, crearea unui cont si plata prin e-payment sau online banking. Tarifele sunt foarte avantajoase: 10 lei/ora pentru inchiriere test sau 2 lei pe ora pe baza unui abonament. Impreuna cu bicicleta, utilizatorul primeste si echipamentul de protectie necesar (antifurt, casca de protectie, genunchiere, manusi). Pentru studenti, someri si pensionari, tarifele sunt reduse la jumatate. Dupa inchiriere bicicletele pot fi returnate in oricare dintre centrele Cicloteque deschise. 

Despre Cicloteque

Cicloteque este primul sistem de bike-sharing din Romania, infiintat in anul 2008 de Asociatia MaiMultVerde si UniCredit Tiriac Bank. In prezent, Cicloteque numara sase puncte de inchiriere in Bucuresti: centre in Parcurile Tineretului, Herastrau, Drumul Taberei, Titan, la facultatea de Drept si o statie in zona Pietei Romane la Centrul Public al Fundatiei Soros, cu un total de 200 biciclete. Incepand cu 2012, sistemul de inchiriere se autosustine din inchirierea bicicletelor din cele sase puncte de inchiriere.

In cei patru ani de functionare a centrelor Cicloteque, in sistem s-au inregistrat 32.000 de utilizatori, iar bicicletele au fost inchiriate timp de peste 130.000 de ore, cantitatea de dioxid de carbon economisita fiind de aproximativ 200 de tone. De asemenea, Cicloteque a sustinut numeroase evenimente si concursuri cu teme velo, toate acestea pentru a incuraja mersul pe bicicleta ca mijloc de deplasare si agrement in Bucuresti. 

La Gala Societatii Civile, in mai 2011, Cicloteque a primit Premiul I la categoria Dezvoltare Economica si Sociala pentru centrele de inchiriat biciclete, promovarea mersului pe bicicleta si incurajarea unui stil de viata sanatos.

Mai multe informatii despre reteaua Cicloteque sunt disponibile pe pagina web www.cicloteque.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: