Responsabilitati mai mari pentru beneficiarii fondurilor Phare

Data publicarii: 09-10-2006
Autoritatile locale si centrale, regiile autonome si companiile nationale care sunt beneficiari ai contractelor finantate din fonduri Phare de coeziune economica, sociala si cooperare transfrontaliera vor avea noi responsabilitati in ceea ce priveste utilizarea fondurilor pe care le acceseaza, se arata in ultimul numar al Eu-Ro Newsletter remis BankNews.ro. Beneficiarii proiectelor vor avea obligatia ca la semnarea contractului sa demonstreze ca dispun de surse de cofinantare, sa transfere sumele necesare in cel mult cinci zile de la emiterea certificatului de plata, sa asigure amplasamentul lucrarii in maximum 28 de zile si sa acopere eventualele costuri determinate de nefinalizarea proiectului.

Acestea sunt intre cele mai importante obligatii ce revin autoritatilor sau institutiilor care beneficiaza de contracte finantate din fonduri Phare de coeziune economica, sociala si cooperare transfrontaliera, potrivit unei Ordonate de urgenta adoptate de Guvern.

Noile reglementari stabilite de Executiv au rolul de a responsabiliza autoritatile locale, precum si celelalte institutii benefiare, in ceea ce priveste utilizarea fondurilor Phare, in conditiile in care in perioada urmatoare vor fi facute contractari de aproximativ 696 milioane de euro. "S-au stabilit o serie de obligatii pe care viitorii beneficiari vor trebui sa le respecte. Scopul este de a micsora, de a imparti riscul intre institutia statului, respectiv Ministerul Integrarii Europene, care este agentie de implementare, autoritate contractanta pentru fonduri si beneficiar", a explicat Adrian Ciocanea, secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene.

De ce este necesara responsabilizarea beneficiarilor locali

In momentul de fata, asa cum sunt semnate Memorandumurile PHARE, beneficiarii finali nu sunt parte semnatara a unui contract de lucrari. Din acest motiv, exista cazuri in care beneficiarii, desi aveau stipulate niste obligatii intr-un acord-cadru semnat cu autoritatea de implementare (Ministerul Integrarii Europene), acestia nu le indeplineau.

La semnarea contractului de lucrari, autoritatea contractanta trebuie sa faca dovada existentei sursei de co-finantare, potrivit noilor reglementari. In cazul contractelor de lucrari care se deruleaza pe mai multi ani, beneficiarii vor prezenta, la semnarea contractului, bugetul aprobat pentru anul in curs si proiectia bugetara multianuala.

Beneficiarii sunt obligati sa transfere contravaloarea corespunzatoare contributiei lor, aferenta contractului de lucrari, in contul de trezorerie deschis de Ministerul Integrarii Europene, in cel mult 5 zile lucratoare de la data emiterii certificatului de plata. In cazul nerespectarii acestei prevederi, beneficiarii suporta toate costurile ce decurg ca urmare a neindeplinirii acestei prevederi.

Masura este necesara intrucat in prezent, la semnarea contractului de lucrari, o autoritatea publica prezinta hotararea Consiliului local in care se precizeaza ca vor fi alocate fonduri. Secretarul de stat Adrian Ciocanea a aratat ca sunt in prezent situatii in care la momentul la care se emite un certificat de plata, autoritatea locala nu si-a prevazut concret fonduri si nu poate plati. "In mod normal, plata trebuie facuta la emiterea certificatului. In aceasta situatie, trebuie sa plateasca cineva. Ministerul Integrarii Europene plateste pentru ca este parte contractanta directa cu constructorul care emite certificatul", a precizat secretarul de stat din Ministerul Integrarii Europene.

De asemenea, beneficiarii sunt obligati sa puna la dispozitia constructorului amplasamentul lucrarii, liber de orice sarcini, in termen de 28 de zile de la data semnarii contractului. Acest termen este obligatoriu, daca contractul nu prevede altfel.

Secretarul de stat a dat exemplul unui proiect privind amenajarea unui adapost social, care a intampinat dificultati din cauza deciziei autoritatii publice locale care a schimbat sediul constructiei.

Dificultati in derularea contractelor finantate din fonduri Phare sunt cauzate si de refuzul autoritatilor locale de a prelua investitiile, desi proiectele sunt finantate integral din fonduri guvernamentale. "Desi finantarea a fost 100% din partea Guvernului, autoritatile publice locale nu au dorit sa ia aceasta investitie, de teama ca vor fi puse sa plateasca ceva. Va trebui sa obligam autoritatile publice locale sa preia investitia, pentru ca aceasta trebuie incheiata", a precizat secretarul de stat.

Din acest motiv noile prevederi stabilesc ca in termen de 14 zile de la notificarea Autoritatii Contractante, beneficiarii sunt obligati sa preia obiectivul realizat la terminarea lucrarilor sau sa preia santierul in cazul incetarii lucrarilor. In cazul nerespectarii acestui termen, beneficiarii suporta toate costurile ce decurg ca urmare a neindeplinirii acestei obligatii.

Beneficiarii platesc daca intarzie lucrarile

Daca, pe parcursul executarii lucrarilor, valoarea lucrarilor executate depaseste valoarea finantarii nerambursabile, diferenta necesara pentru finalizarea proiectului va fi suportata de beneficiar.

In cazul in care lucrarile nu sunt finalizate din cauza neindeplinirii intocmai si la timp de catre beneficiari a obligatiilor prevazute de acordul cadru, pentru a permite efectuarea tuturor platilor stabilite in memorandumul de finantare, beneficiarii raspund pentru finantarea si finalizarea tuturor lucrarilor ramase de executat si pentru plata acestora. Exceptiile fac cazurile de forta majora.

In cazul nefinalizarii lucrarilor in termen de un an de la data expirarii termenului de efectuare a platilor prevazut in memorandumul de finantare si in cazul in care Comisia Europeana solicita restituirea contravalorii finantarii nerambursabile din fonduri Phare, suma trecuta in documentele prin care Comisia Europeana a formulat aceasta solicitare va fi suportata de catre beneficiar conform notificarii Autoritatii Contractante, in termenele stabilite de catre aceasta. In aceleasi conditii, se instituie in sarcina beneficiarilor si obligatia de a restitui contravaloarea finantarii de la buget, conform notificarii Autoritatii Contractante.

Sprijin pentru echipele de control

Beneficiarii sunt obligati sa acorde sprijin echipei de control a Autoritatii Contractante in activitatile de control si recuperare a fondurilor comunitare, precum si a fondurilor de co-finantare aferente. Beneficiarii au obligatia sa furnizeze reprezentantilor Autoritatii Contractante, pe parcursul desfasurarii controalelor, documentele si informatiile necesare intocmirii actului de control. In cazul in care aceste documente nu pot fi furnizate imediat, beneficiarii sunt obligati sa raspunda in zece zile de la data solicitarii.

Sursele de finantare ale acestor proiecte sunt din: fonduri Phare (asigurate de Comisia Europeana prin Fondul National de Preaderare), fonduri de cofinantare (asigurate de la bugetul de stat si din contributia proprie) si contributia proprie (asigurata din bugetele locale sau alte surse ale beneficiarilor).

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: