Aberatii pe piata informatiilor financiar-bancare

Data publicarii: 07-10-2006
Intrucat in diverse ziare nationale au aparut in ultima vreme informatii false despre creditele imobiliare si ipotecare, informatii avand drept sursa un un site obscur, de tip comercial care se vrea un fel de broker de credite, ne simtim obligati sa facem niste minime precizari, pentru cei care au citit respectivele aberatii si au crezut in ele. Este vorba de diferentele dintre un credit ipotecar si unul imobiliar, diferente pe care Ghiseul Bancar le-a explicat in mai multe articole publicate recent si de-a lungul timpului, dar care din pacate sunt ignorate de unii "analisti" financiari.

Asadar, in respectivele informatii furnizate de respectivul site si preluate de ziare se spune, printre alte aberatii: "creditul imobiliar poate fi acordat fara a solicita imprumutatului un avans minim obligatoriu din pretul de achizitie al imobilului".

In realitate, conform normelor BNR actualizate in acest an, dar de care "analistii" in credite n-au auzit sau mai degraba nu vor sa auda, intrucat au fost informati chiar de noi, atat creditele denumite ipotecare cat si cele cu denumirea credite imobiliare, sunt credite pentru investitii imobiliare, asadar a caror destinatie este cumpararea sau construirea unei locuinte. Iar pentru creditele imobiliare, toate bancile sunt obligate sa solicite imprumutatului un avans de minim 25% din valoarea locuintei.

"Analistul" nostru a dat ca exemplu de credit pentru care n-ai avea nevoie de avans, un credit imobiliar al Finansbank, care este in realitate tot un credit imobiliar, asadar este obligatoriu avansul, dupa cum se spune chiar in pliantul de prezentare a produsului (dar cine "sa studieze" ofertele bancilor?).

Diferenta fata de alte credite este aceea ca se acorda la pachet cu un credit de nevoi personale, bani ce pot fi folositi apoi pentru acoperirea unei parti date ca avans. Asadar, impreuna cu creditul suplimentar, finantarea nevoilor legate de o casa ajunge la 95%.

Alte banci acorda separat de creditul imobiliar inca un credit, de nevoi personale, bani utilizati de obicei tocmai pentru a rambursa acel avans obligatoriu, bani pe care solicitantul creditului imobiliar a trebuit fie sa-i depuna la banca, fie sa faca dovada platii lor catre vanzatorul locuintei.

Un tip de credit pentru care intr-adevar nu ai nevoie de avans si care poate fi folosit pentru cumpararea unei case este creditul de nevoi personale cu garantie imobiliara, care a inceput sa se acorde ca alternativa la creditul imobiliar, tocmai din cauza impedimentului creat de avansul obligatoriu.

Precizare:

Ghiseului Bancar nu-i sta in fire sa polemizeze sau sa critice productiile colegilor sau ale concurentei (fiecare gresim intr-o masura sau alta), insa am tinut sa luam aceasta pozitie pentru ca aberatiile publicate in cateva ziare nationale, precum Romania Libera sau Cotidianul, ni s-au parut grozave, iar cititorii si potentialii clienti ai bancilor trebuie informati corect.

Ghiseul Bancar

Ultimele stiri pe BankNews.ro: