Traian Basescu a promulgat Legea privind prevenirea si combaterea violentei in familie
Data publicarii: 08-03-2012 | Politica
Presedintele Traian Basescu a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie.
Pe 28 februarie, plenul Camerei Deputatilor a adoptat la vot final proiectul care modifica legea privind prevenirea si combaterea violentei in familie, prin introducerea ordinului de protectie si a ordinului de restrictie in acest domeniu.
Initiativa legislativa a fost adoptata cu 166 voturi pentru, trei impotriva si doua abtineri.
Principala modificare adusa de proiectul initiat de mai multi deputati si senatori PDL este includerea unor mijloace specifice de drept civil, cum ar fi ordinul de protectie si ordinul de restrictie ca mijloc de eficientizare a activitatii autoritatilor pentru sustinerea si consilierea victimelor violentei in familie.
Potrivit noii Legi, violenta in familie reprezinta "orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare sau de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru din aceeasi familie care provoaca sau poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale sau psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate".
Autoritatile administratiei publice au obligatia sa ia masurile necesare pentru prevenirea violentei in familie, iar victima are dreptul sa se adreseze instantei judecatoresti pentru a obtine ordine de protectie, cele ce pot sa dispuna masuri ca interzicerea agresorului sa ramana sau sa revina la locuinta comuna sau ordine de restrictie care impun evacuarea domiciliului comun cu victima si pastrarea de catre agresor a distantei minime de 200 de metri fata de persoana vatamata.
Legea mai prevede, de asemenea, sanctionarea cu amenda intre 1.000 si 5.000 de lei pentru refuzul primirii in adapost sau refuzul de a acorda asistenta medicala victimelor, amenda intre 500 si 1.000 de lei pentru refuzul parasirii adapostului in momentul in care conditiile care au determinat internarea au disparut, amenda intre 500 si 1.000 de lei pentru incercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a patrunde in incinta adapostului in care se afla victima.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău