Retrogradari MASIVE: Au fost reduse ratingurile a 9 tari europene. Ce urmeaza?
Data publicarii: 16-01-2012 | International
Agentia Standard and Poor's (S&P) a retrogradat vineri noua tari din zona euro, pe lista aflandu-se Austria, Franta, Malta, Slovacia si Slovenia , al caror rating a fost redus cu o treapta si Italia, Spania, Portugalia si Cipru, care au fost depunctate cu doua trepte.
Calificativele pentru Germania, Finlanda, Olanda, Luxemburg, Belgia, Estonia si Irlanda au fost confirmate.
Agentia a renuntat la supravegherea cu implicatii negative pentru toate ratingurile celor 16 state.
Cea de-a doua mare economie a zonei euro, Franta, a fost retrogradata si ea cu o treapta, de la "AAA" la "AA+" si a pierdut pentru prima data calificativul maxim posibil.
Efectul Standard & Poor's asupra Europei: burse cazute, euro prabusit, noi planuri de austeritate
In urma cu o luna, Germania a primit o avertizare de la agentia de rating Standard & Poor's, pe masura ce criza datoriilor publice s-a adancit. Berlinul este principalul donator al UE si salvatorul de serviciu al tarilor cu probleme.
APOGEUL CRIZEI Standard & Poor's avertizeaza Germania cu retrogradarea ratingului
Alaturi de Germania, au fost avertizate alte cinci tari care beneficiaza in prezent de rating AAA: Franta, Olanda, Finlanda, Austria si Luxemburg. Toate vor fi incadrate sub "perspectiva de credit negativa". Avertismentul adresat de S&P inseamna ca exista sanse de 50% ca ratingul celor sase state UE sa fie retrogradat in urmatoarele 90 de zile, noteaza Financial Times.
Franta risca sa isi vada ratingul retrogradat cu doua trepte.
Avertismentul S&P vizeaza de fapt, in total, 15 economii din zona euro, care vor fi incadrate sub "perspectiva de credit negativa". Singurele doua tari din Zona euro care nu sunt vizate de anunt sunt Grecia, a carei nota corespunde in prezent incapacitatii de plata, si Ciprul, pe care S&P l-a plasat anterior sub "supraveghere negativa".
Agentia de rating are un diagnostic dur pentru toate eforturile liderilor europeni implicati in contracararea crizei.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii