Bugetul Romaniei risca sa fie din nou prea optimist
Data publicarii: 15-11-2011 | Economie
Extinderea crizei datoriei suverane in Europa inspre Italia nu este un eveniment care poate fi ignorat, iar schimbarea structurii guvernului italian, care va fi condus de fostul Comisar European Mario Monti este un pas in directia corecta.
Pietele financiare spera ca implementarea de catre un guvern tehnocrat a unor reforme indelung amanate va readuce calmul in privinta capacitatii Italiei de a-si stabiliza si, ulterior, reduce datoria publica, situata la un procent de peste 120% din PIB. Cu toate acestea, politicile de austeritate necesare pentru aducerea sub control a deficitului au un efect de franare a economiei si, dincolo de euforia legata de predarea stafetei in Italia, viitorul trebuie privit cu prudenta. Previziunile privind avansul economic in zona Euro ale Bancii Centrale Europene vizeaza o crestere modesta, de 0,8%, iar incertitudinea foarte ridicata poate insemna sanse sporite de intrare in recesiune.
« Nu exista o « solutie » simpla si care sa rezolve fara probleme criza europeana. Restrangerea cheltuielilor publice e necesara pentru a restabili increderea ca datoria poate fi tinuta sub control, dar va afecta cresterea pe termen mediu, iar economia Europei poate avea in fata o perioada prelungita de slabiciune», a aratat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers.
Romania are de infruntat astfel o dubla provocare : incetinirea principalelor piete de export si, respectiv, riscul unei ingustari a conductei de finantare venind dinspre bancile din Vest, confruntate cu nevoi acute de capital in tarile de origine ; promisiunea cancelarului german privind pastrarea expunerii grupurilor financiare pe Romania are o importanta componenta politica, fara sa constutiuie insa o garantie ferma.
Semnele de intrebare privind atingerea unei rate de crestere economica de 2% in Romania in 2012 s-au inmultit in conditiile revizuirii perspectivelor pentru zona Euro, asa incat o constructie a bugetului pe o crestere a veniturilor de 7% si un avans economic in jurul a 2% poate parea in acest moment prea optimista. «Decizia de majorare a ponderii acordate cheltuielilor pentru investitii la 6,5% este in directia corecta, dar insuficient de curajoasa. O varianta mai eficienta ar fi putut fi diminuarea sau cel putin plafonarea cheltuielilor cu achizitiile de bunuri si servicii si redirectionarea fondurilor suplimentare catre investitii. In ansamblu, bugetul este din nou prea optimist fata de realitate, asa cum se intrevede aceasta acum. Ținta de 1,9% pentru deficitul bugetar pare dificil de atins in 2012. Ar fi de preferat sa fim surprinsi in sens pozitiv dupa ce am setat asteptari mai prudente, decat sa fim luati pe nepregatite de venituri sub previziuni si sa raportam un deficit public mai mare decit cel estimat», a precizat Victor Safta.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani