Bursa, tinuta la ralanti de motorul FP
Data publicarii: 04-11-2011 | Bursa
Si ieri actiunile Fondului au asigurat jumatate din volumul pietei regular.
Cristian Negoita (Confident Invest) spune ca lichiditatea s-a redus totusi pe masura diminuarii ofertei vanzarilor care au primit titlurile din despagubiri.
Institutionalii raman la cumparare, dar acumularea lenta a favorizat consolidarea simbolului in intervalul 0,44-0,45 lei/actiune.
Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta pozitiva pe fondul unei lichiditati a pietei regular de 16,92 milioane lei. Cotatiile au urcat peste nivelurile de referinta ale sesiunii de miercuri abia dupa orele pranzului, insa indicii BET si BET-C au inregistrat aprecieri de numai 0,15% si, respectiv, 0,21%. Indicele financiar BET-FI a avansat cu 1,23%, pana la valoarea de 16.923,53 puncte.
Cristian Negoita, broker la SSIF Confident Invest, a declarat pentru Curierul National ca in ultima luna piata a fost foarte corelata cu evolutia pietelor internationale care au crescut pe fondul asteptarilor pozitive cu privire la planul de salvare a zonei euro. "Volumele insa au fost destul de reduse, lucru sesizabil si pe burse mai mature - fapt ce demonstreaza ca in general investitorii sunt destul de precauti", a mai spus acesta.
Pe cea mai buna lichiditate, cu transferuri insumand 8,36 milioane lei, s-au situat titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au coborat marginal, cu 0,05%, pana la pretul de 0,44 lei/actiune. "Actiunile FP au fost foarte stabile in ultima luna (sau chiar in ultimele trei luni), marcand o tendinta de consolidare a pretului in intervalul 0,44-0,45 lei/actiune pe fondul scaderii volumelor tranzactionate", a afirmat Negoita. In opinia sa, acest lucru se explica in primul rand prin tipologia investitorilor, cumparatorii fiind in primul rand institutionali sau jucatori cu aversiune mai mare la risc. Acestia asigura contrapartea vanzatorilor primari, care au obtinut aceste titluri in contul despagubirilor. Reducerea numarului acestora, precum si faptul ca din punct de vedere fundamental actiunile FP sunt atractive a determinat si o contractie a ofertei, mai considera brokerul de la Confident Invest.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău