Romania a picat un loc in clasamentul mondial al competitivitatii
Data publicarii: 26-09-2006
Evaluarea economica a "World Economic Forum" are in vedere trei criterii principale: cerinte de baza, indicatori de sporire a eficientei si factorii inovatori.
In ceea ce priveste criteriul "cerinte de baza", Romania ocupa locul 83 in lume, datorita clasarii pe pozitia 87 la capitolul institutii, locul 77 la capitolul infrastructura, locul 97 la capitolul macroeconomie si locul 69 la capitolul educatie primara si sanatate.
In ceea ce priveste criteriul "indicatori de sporire a eficientei", Romania se afla pe pozitia 55, ca urmare a clasarii pe locul 50 la capitolul educatie superioara si specializare, locul 76 la capitolul eficienta pietei si locul 49 la capitolul asimilarea tehnologiei.
In ceea ce priveste criteriul "factori inovativi", Romania este pe locul 73, ca urmare a clasarii pe pozitia 73 la capitolul sofisticarea afacerilor si locul 68 la capitolul inovatie.
Autorii studiului mentioneaza ca atat Romania cat si Bulgaria, care a picat 11 locuri in clasament fata de anul trecut, isi pun sperantele de reforma in accederea in Uniunuea Europeana (UE). "Ambele tari au planuri de reforma foarte ambitioase, dar slabiciunea institutionala care le caracterizeaza tari a ridicat indoieli cu privire la capacitatea lor de a se adapta la mediul competitiv al UE si, pe cale de consecinta, de a-si indeplini obligatiile de membri" se arata in raport.
Pe primul loc al clasamentului se afla Elvetia, urmata de Finlanda, Danemarca, Suedia si Singapore. Ocupanta primului loc anul trecut, Statele Unite ale Americii, a cazut pe pozitia a sasea.
"Clasarea pe primele pozitii a Elevetiei si a tarilor nordice arata ca institutii functionale si un management macroeconomic competent, cuplate cu o educatie de prima mana si o concentrare pe inovatie tehnologica, sunt o strategie de succes pentru dezvoltarea competitivitatii intr-o economie globala. Afacerile beneficiaza in aceste tari de un cadru institutional dezvoltat, caracterizat de domnia legii, un sistem juridic eficient si nivele mari de transparenta a institutiilor publice. Infrastructura excelenta este un factor pozitiv suplimentar pentru mediul de afaceri", a declarat economistul sef al "World Economic Forum" Augusto Lopez Claros.
Romania a ocupat anul trecut locul 67. Criteriile utilizate de autorii studiului se bazeaza pe o combinatie intre informatii economice publice si rezultatele unui sondaj de opinie realizat printre membrii comunitatilor de afaceri. Anul acesta, nu mai putin de 11.000 de oameni de afaceri de top au fost intervievati in cadrul cercetarii, pentru a detecta care sunt factorii ce afecteaza substantial mediul de afaceri.
Redactia BankNews.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii