Lagarde avertizeaza ca bancile europene au nevoie de injectii de capital
Data publicarii: 29-08-2011 | Finante-BanciBancile europene ar putea avea nevoie de injectii de capital pentru a opri extinderea crizei financiare si a datoriilor publice din zona euro, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, la reuniunea anuala organizata de Federal Reserve la Jackson Hole.
Este unul dintre cele mai serioase avertismente venite din partea unui oficial de rang inalt in legatura cu pericolul unei incetiniri a economiei globale, comenteaza Financial Times.
Liderii politici de pe ambele tarmuri ale Altlanticului trebuie sa actioneze pentru a evita riscurile care planeaza asupra redresarii economice, evenimentele din aceasta vara indicand ca ne aflam "intr-o noua faza periculoasa", a precizat Lagarde.
Bancile europene necesita o "recapitalizare urgenta" pentru a stopa extinderea crizei financiare si a datoriilor publice din zona euro, iar SUA trebuie sa actioneze pentru a opri spirala descendenta a preturilor locuintelor, a mai avertizat sefa FMI. Aceasta a adaugat ca atat Statele Unite, cat si Europa au nevoie de politici fiscale credibile pe termen lung, care sa permita controlul datoriilor si sa sprijine cresterea economica pe termen scurt.
Comentariile directorului general al FMI intervin dupa anuntul privind apropiata fuziune dintre EFG Eurobank si Alpha Bank, a doua si a treia dintre cele mai mari banci elene, fuziune care ar fi urmata de o injectie de capital de 500 de milioane de euro provenind din statul Qatar.
Presedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, a indicat, vineri, ca banca centrala a Statelor Unite nu va lua masuri imediate pentru accelerarea cresterii economice.
In discursul pe care l-a tinut la simpozionul economic de la Jackson Hole, seful Fed a spus ca banca centrala dispune de "o serie de instrumente care ar putea fi utilizate pentru a oferi stimulente monetare suplimentare".
Bursele din intreaga lume au inregistrat pierderi, investitorii fiind dezamagiti de discursul lui Bernanke. Acesta a precizat ca reuniunea din luna septembrie a bancii centrale va dura doua zile in loc de una, "pentru a permite o discutie mai detaliata" asupra urmatoarelor masuri ale Fed.
In discursul sau de anul trecut, de la Jackson Hole, seful Fed a anuntat ca banca centrala va "face tot ce poate" pentru a stimula cresterea economica. Ulterior, in noiembrie, Ben Bernanke a implementat un program de achizitie a obligatiunilor guvernamentale, in valoare de 600 de miliarde de dolari.
Economia americana a crescut mai putin fata de estimari, in al doilea trimestru din 2011, potrivit datelor revizuite, publicate de Departamentul Comertului, rata anuala de crestere a produsului intern brut fiind, intre aprilie si iunie, de 1% in loc de 1,3% cum indica prognoza initiala.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani