Mugur Isarescu: BNR s-a pregatit pentru o posibila extindere a crizei din Grecia

Data publicarii: 22-07-2011 | Finante-Banci

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a luat mai multe masuri pentru a se pregati in fata riscului de extindere a crizei din Grecia, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, intr-un interviu acordat agentiei Xinhua.

'Sistemul bancar romanesc nu are o expunere directa pe criza datoriilor suverane din Grecia, dar exista canale posibile de extindere si acestea trebuie sa fie strict monitorizate', a apreciat Mugur Isarescu. Bancile grecesti controleaza in prezent aproximativ 16% din activele bancare din Romania. 

Guvernatorul BNR a descris situatia de ansamblu a sistemului bancar local ca fiind 'sub control', explicand ca circumstantele din trecut au plasat bancile locale intr-o situatie mai buna pentru a face fata crizei datoriilor suverane. Romania a fost grav lovita de criza financiara globala in iarna lui 2008, iar in luna martie 2009 a decis sa solicite ajutorul Fondului Monetar International. 

'Ne-am uitat la toate bancile pe care le avem si in principal este vorba de banci romanesti cu capital strain, majoritatea susbsidiare ale unor grupuri financiare din Europa. Am cerut bancilor mama sa majoreze capitalul cu mult inainte ca bancile europene sa fie supuse testelor de stres', a precizat guvernatorul BNR. 'Pot sa va spun ca testele noastre de stres si cerintele de capital au fost mult mai dure decat in cazul testelor realizate in Europa', a adaugat Mugur Isarescu. 

Ca urmare a cerintelor BNR, bancile romanesti au depasit normele internationale privind capitalizarea. La finele primului trimestru din 2011, rata de solvabilitate in sistemul bancar romanesc era de 14,88%, in conditiile in care acordul de la Basel prevede o rata de 8%. 'Toate bancile mama s-au comportat impecabil. Nu a existat nicio intarziere, nicio discutie sau reactie negativa, comportamentul actionarilor principali a fost impecabil' a spus Isarescu. 

Cu toate acestea, in prezent guvernatorul BNR nu exclude o posibila extindere in Romania a ceea ce el numeste 'o situatie foarte critica', adaugand insa ca BNR este pregatita sa reactioneze chiar daca canalele de contagiune sunt foarte inguste. 'Desigur ca am putea sa ne confruntam cu o contagiune financiara care se poate manifesta pe calea capitalului, insa acest canal este foarte ingust si pana acum a functionat in sens invers. Pentru noi canalul capitalului a functionat in mod pozitiv, adica bancile mama si-au majorat contributiile de capital catre subsidiarele din Romania', a explicat Mugur Isarescu. Acesta a adaugat ca Romania nu are expunere pe datoriile Greciei si nici pe ale altor state din Europa, in timp ce bancile mama au o expunere puternica pe Romania. 

In momentul in care Romania a fost lovita de criza financiara globala, FMI a convenit Acordul de la Viena, conform caruia bancile straine au promis ca isi vor mentine expunerea pe Romania la un nivel ridicat. In prezent insa, potrivit lui Mugur Isarescu, acordul a fost relaxat. 'La ultima reinnoire din primavara, am simtit sa ar trebui sa dam mai multa flexibilitate acordului de la Viena astfel incat expunerea bancilor mama pe Romania sa fie mai flexibila in functie de nevoile de fonduri ale institutiilor mama. Credem ca Romania a depasit impactul perioadei dificile', a spus Mugur Isarescu. 

Cu toate acestea guvernatorul BNR nu exclude ca, in anumite cazuri, bancile mama sa retraga sume de bani din Romania. 'Nu exclud anumite iesiri de capital care ar putea sa aiba o influenta pentru Romania. De exemplu, in cazul in care expunerea unei banci fata de subsidiara sa din Romania ar fi redusa brusc. Insa monitorizam retragerile de capital si credem ca acest canal de contagiune, via miscarile de capital, nu va crea turbulente pe piata din Romania', a estimat Mugur Isarescu. 

Ceea ce il ingrijoreaza mai mult pe guvernatorul BNR este canalul psihologic al contagiunii, care ar putea declansa reactii irationale. 'Intr-o situatie de criza atmosfera este puternic irationala. Insa suntem pregatiti sa facem fata si unui asemenea scenariu. Am invatat cum sa trimitem mesaje in asa fel incat un asemenea impact sa fie limitat', a explicat Isarescu. 

Guvernatorul BNR mai considera ca in situatii de criza moneda este un instrument util. 'Flexibilitatea monedei si faptul ca leul se poate misca in anumite limite, putand absorbi din tensiuni, in special pe partea irationala. Dar trebuie sa fim atenti, pentru ca exista un punct de la care rata de schimb poate transmite panica. Dar, in limite rezonabile, poate absorbi panica irationala', a spus Mugur Isarescu. 

Liderii din zona euro sunt intr-o cursa contra cronometru pentru a ajunge la un acord prin care sa poata veni in sprijinul Greciei. Cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez Nicolas Sarkozy si premierul grec Giorgos Papandreou au avut joi la pranz o intalnire trilaterala la Bruxelles, chiar inaintea summitului liderilor din zona euro.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: