Europa ar putea avea propriile agentii de rating
Data publicarii: 11-07-2011 | Finante-BanciPrincipalele trei agentii de rating americane s-ar putea confrunta in curand cu o competitie europeana, au declarat vineri premierul polonez Donald Tusk si presedintele Comisiei Europene, Manuel Barroso, dupa ce degradarea ratingului Portugaliei de catre Moody's a suparat liderii UE.
"Nu Comisia Europeana trebuie sa infiinteze agentii de rating", a declarat Barroso, la Varsovia, dupa o intalnire cu Tusk. "Insa...sunt multe competente in Europa si nu as fi surprins daca as vedea si mai multa competitie", a adaugat el, citat de DPA.
"Nu as fi surprins daca intr-un viitor previzibil vor exista incercari de a crea o agentie europeana de rating", a declarat, la randul sau, premierul polonez a carui tara se afla la presedintia Consiliului UE. "Nimeni nu cauta noi mesageri a caror sarcina sa fie numai furnizarea de vesti bune", a tinut sa precizeze Donald Tusk. "Dar este de o importanta capitala ca informatiile despre situatia financiara si economica a companiilor si tarilor sa fie cat mai obiectiva posibil", a mai spus el.
UE a criticat adesea agentiile de rating pentru ca au avut evaluari negative pentru moneda celor mai slabite economii. Marti, agentia Moody's, cu sediul in SUA, a coborat ratingul Portugaliei pana la "junk" (nerecomandat pentru investitii), argumentand ca Lisabonei ii va fi greu sa-si tina datoriile sub control, in ciuda imprumutului de 78 de miliarde de euro, si ca ar putea avea nevoie chiar de un al doilea pachet de salvare.
Barroso s-a numarat printre oficialii UE care au criticat foarte dur decizia agentiei Moody's, subliniind ca Portugalia este inca in primele etape de implementare a masurilor de austeritate care au fost solicitate in schimbul imprumutului de la UE si FMI. Barroso a sugerat chiar ca ratingul acordat de agentia Moody's ar avea considerente politice, antieuropene, urmarind slabirea euro.
Desi nu sunt pe agenda oficiala, subiectul agentiilor de rating ar urma sa fie discutat de ministrii de finante din UE la reuniunea lor de luni si marti de la Bruxelles.
Comisia Europeana intentioneaza sa anunte la toamna propuneri pentru a impune reglementari mai aspre si pentru a promova mai multa competitivitate in randul agentiilor de rating, a caror credibilitate a avut de suferit in 2008 si 2009 din cauza ca nu au prevazut criza financiara globala. Pietele continua, totusi, sa fie influentate de evaluarile lor.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile