Economiile capsunarilor stau bine in conturile bancherilor de acasa
Data publicarii: 28-06-2011 | Finante-Banci
Produse de economisire adaptate nevoilor celor plecati la munca peste hotare si includerea acestora in sistemul pensiilor private sunt doua dintre propunerile specialistilor. Sistemul de economisire german si austriac de tipul "sparkasse" este, in opinia lui Valentin Lazea, economist-Sel la BNR, un raspuns la intrebarea: "Cum sa-i convingem pe cei care muncesc peste hotare sa-si depuna economiile in bancile de acasa?"
Sistemul sparkasse se bazeaza pe depuneri mici, timp de cinci-sase ani, dupa care se retrage dublul sumei depuse, si in urmatorii cinci ani se plateste a doua jumatate, respectiv diferenta, scrie Capital.ro
"Ar fi o solutie pentru ca 25% din cei care economisesc spun ca vor sa isi cumpere case in Romania. Ei fac asta strangand acei 9.000 de euro (economiile medii realizate de romanii din strainatate, potrivit unui studiu realizat de Fundatia Soros si IASCI - n.r.) pe an timp de sapte ani, apoi vin cu toata suma si cumpara casa. Daca i-am putea convinge sa vina anual sa contribuie, atunci ar fi un pas inainte", spune Lazea. Dar, in prezent, doar doua banci foarte mici, care nu au sucursale si agentii in strainatate, au in oferta acest tip de economisire.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business