Proiectele eoliene mici, discriminate
Data publicarii: 25-05-2011 | Mediu
Desi este in vigoare din 2008, noua lege care stimuleaza investitiile in energia regenerabila nu a primit nici acum avizul Comisiei Europene, iar discutiile vor mai dura cel putin doua luni, a declarat ieri Alexandru Sandulescu, director general in Ministerul Economiei.
In ultima scrisoare primita de la Bruxelles, in urma cu o saptamana, Executivul european a mai avut inca doua cerinte. Prima dintre ele se refera la evitarea supracompensarii prin acordarea atat de certificate verzi, cat si de fonduri europene proiectelor de energie regenerabila. A doua cerinta este legata de perioada de trei ani propusa de autoritatile romane pentru monitorizarea pietei, inainte de o eventuala modificare a schemei de ajutor, perioada pe care Comisia o considera prea mare.
Costuri mai mari pentru micile proiecte
"In ceea ce priveste cumulul certificatelor verzi si a fondurilor europene, solutia pe care o propunem este una de proportionalitate: daca un proiect primeste o parte de finantare din bani europeni, atunci numarul de certificate verzi care i-ar reveni va fi redus proportional", a explicat Sandulescu. El a aratat ca fondurile europene din acest domeniu sunt accesate de proiecte mici, care au costuri mai mari pentru un MW, iar accesul acestora la banii europeni le creste sansele pe piata. Potrivit oficialului, partea romana a incercat sa explice acest lucru Comisiei Europene, precum si faptul ca, daca ar fi puse sa opteze intre fondurile europene si certificatele verzi, proiectele mici de energie regenerabila ar fi discriminate.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii