Adrian Vasilescu, BNR: e posibil sa avem o inflatie de 5%

Data publicarii: 13-09-2006
Dupa ce, de vreo doua luni, specialistii BNR au avansat varianta incadrarii inflatiei in jurul a 6%, acum, ca urmare a inflatiei negative din august, este posibil ca inflatia sa fie in jur de 5% la sfarsitul anului, conform tintei BNR, considera Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Adrian Vasilescu a declarat: "Statistica a confirmat: in august, preturile n-au mai urcat. Dimpotriva, au coborat sub nivelul zero. O premiera. Unii au zis: deflatie! Exagerand, desigur. Caci deflatia presupune un proces ceva mai indelungat, de cel putin trei luni una dupa alta. De fapt, premiera ar fi putut sa aiba loc anul trecut, tot in august. A fost insa doar o incercare nereusita. Preturile s-au dus foarte putin peste nivelul zero. Dar au urcat, n-au coborat.

Pentru 2006, BNR a stabilit o tinta de inflatie de cinci la suta. Precizand ca, probabil, inflatia se va cocota ceva mai sus de 6 la suta. In afara marjei de plus/minus 1 la suta, deci.

De vreo doua luni, specialistii din Banca Nationala au avansat varianta incadrarii in marja. Cu alte cuvinte, sa inregistram o inflatie de 6 sau ceva mai mica de 6 la suta. Acum, stimulate de acest nivel de sub zero al preturilor din august, sperantele au mers mai departe. E posibil sa ne putem apropia chiar de 5 la suta. Dupa ce, din decembrie pana in august, inflatia n-a depasit 2,7 la suta, devine limpede ca pana la 31 decembrie 2006 nu va mai avea putere sa se departeze prea mult de tinta de 5 la suta.

La noi, inflatia este cu deosebire un fenomen structural. In sensul ca economia, cu hartoapele ei, face sa urce preturile. Totodata, este si un fenomen emotional. In sensul ca avem un climat inflationist foarte puternic si periculos. Dar ne confruntam si cu o inflatie monetara. Iata un exemplu: creditul de consum, care creste rapid, devansand in viteza oferta de bunuri si de servicii pe piata interna, produce inflatie. Ei bine, desi pe toate aceste trei culoare sunt puse in functiune impingatoare care misca preturile in sus, de ani buni contracurentul care face inflatia sa incetineasca s-a dovedit a fi mai puternic.

Un fapt extrem de important: inflatia e tot mai calma fara sa i se fi dat drumul somajului? Desi multi specialisti, din Vest si din Est, considera ca totdeauna se impune o alegere: ori inflatie, ori somaj. Plecand de la doua exemple "clasice", din anii '70: Marea Britanie si Franta. In acelasi timp insa au aparut curente moderne, care avanseaza ideea ca "o reducere a inflatiei nu are ca urmare cresterea somajului dupa catva timp; dimpotriva, lupta impotriva inflatiei pe termen mediu constituie cea mai buna garantie a mentinerii locurilor de munca". E drept, promotorii acestor curente sustin ca... se impune sa fie indeplinite cateva conditii: 1) convertibilitatea monedei nationale; 2) o balanta de plati cel putin in echilibru; 3) o armonizare a ratei salariilor si a ratei productivitatii muncii. Altfel, nicio tara nu se va putea elibera de pozitia ei inflationista dezavantajoasa fara o ajustare a ratei somajului. In ce stadiu suntem noi? Moneda e deja convertibila, productivitatea tinde sa depaseasca 10 la suta, iar in privinta balantei de plati, chiar daca inca ne luptam cu deficite mari, ele sunt finantate autonom.

Cifrele din august au generat o intrebare: va reusi BNR sa generalizeze acest rezultat si sa trecem pe deflatie? Ideea e ca nici nu-si propune. Un pic de inflatie - intr-o economie sanatoasa! -, are efectul unui pahar cu vin baut dupa masa: actioneaza ca intaritor. Spre deosebire de inflatia mare, ce dezorganizeaza economia, o inflatie modica ajuta la reglarea pietei prin preturi. Din acest motiv, lumea in care traim cocheteaza chiar cu "putina inflatie". In ceea ce ne priveste, insa, n-am ajuns aici. Problema Romaniei tocmai asta e: sa ajunga la "un pic de inflatie", de numai 1,5 -2 la suta."

Ghiseul Bancar

Ultimele stiri pe BankNews.ro: