Valerian Vreme: Bucurestiul reprezinta capitala IT din Europa de Sud-Est
Data publicarii: 16-02-2011 | IT&CMinistrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Valerian Vreme, s-a intalnit marti cu ambasadorul SUA, Mark Henry Gitenstein si cu membrii Camerei de Comert Americane in Romania (AmCham Romania), ocazie cu care a declarat ca Bucurestiul reprezinta capitala IT din Europa de Sud-Est.
"Daca vorbim despre domeniul IT pot spune ca este varful de lance al colaborarii intre SUA si Romania. Acest model de cooperare ar trebui extins in toate domeniile de activitate intre cele doua tari. Datorita investitiilor care s-au realizat pana acum in Romania, pot afirma ca Bucurestiul reprezinta capitala IT din Europa de SE, sectorul IT avand un aport major pentru dezvoltarea economiei si industriei romanesti", a declarat ministrul Valerian Vreme in cadrul evenimentului.
In cadrul reuniunii, membrii Camerei de Comert Americane in Romania, precum si alti reprezentanti ai comunitatii de afaceri, au discutat si au identificat modalitatile de colaborare pentru a stabili legaturi solide cu oficialii Guvernului Romaniei.
"Principalele teme abordate in cadul dezbaterii au fost viziunea si strategia Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) pentru urmatoarea perioada, evolutiile recente privind cheltuirea fondurilor europene, implicarea MCSI in proiecte IT dezvoltate de alte ministere, precum si implementarea sistemului Open Source", se arata intr-un comunicat emis marti de minister.
Ministrul Comunicatiilor a sustinut ca este necesara o strategie de utilizare si dezvoltare a sistemului Open Source.
"Sunt adeptul unei strategii coerente in ceea ce priveste conceptul Open Source. MCSI nu doreste sa impuna nimanui utilizarea acestui concept, ci sa determine piata sa constientizeze atat plusurile, cat si minusurile sistemului", a spus Valerian Vreme.
Evenimentul a reunit oficiali ai Amabasadei SUA in Romania, reprezentanti ai marilor jucatori din piata IT&C, precum si reprezentanti din domeniul financiar.
Camera de Comert Americana in Romania (AmCham), fondata in 1993, reprezinta peste 300 de membri-companii americane, internationale si locale, cu investitii totale de peste zece miliarde de dolari si mai mult de 150,000 de locuri de munca create. AmCham Romania este afiliata la Camera de Comert a SUA si membra a Consiliului European al Camerelor de Comert Americane.
Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) este institutia care are rolul de a realiza politica Guvernului in sectoarele comunicatiilor electronice si audiovizuale, serviciilor postale, tehnologiei informatiei si in domeniul serviciilor societatii informationale si ale societatii bazate pe cunoastere din Romania.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii