Banii pentru programul Prima Casa se termina in trei luni
Data publicarii: 14-02-2011 | ImobiliareAr fi bine sa va grabiti daca doriti o locuinta prin programul Prima Casa. Cele 200 de milioane de euro alocate de Guvern pentru acest an se vor epuiza in cel mult 3 luni si jumatate, estimeaza reprezentantii Fondului de Garantare, institutie care aproba dosarele de credit.
Programul a reinceput oficial la 1 februarie iar Fondul de Garantare a aprimit deja peste 330 de dosare de credit, in valoare de 14 milioane de euro.
In medie, se depun 40 de dosare pe zi insa conducerea Fondului se asteapta la cresterea numarului. Peste trei luni, cand se vor termina banii, programul Prima Casa ar putea disparea definitiv.
"Depinde foarte mult de dialogul dintre ministrul Finantelor si Institutiile Financiare Internationale cu privire la deficit sau angajamentele pe termen lung. O estimare personala, pe baza ritmului in care se desfasoara acest proces, eu estimez ca in circa 3 luni, 3 luni si jumatate plafonul asta se va epuiza", a declarat Aurel Saramet, presedintele Fondului de Garantare.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des