Comisiile de buget-finante au adoptat bugetele a 15 ministere si institutii centrale
Data publicarii: 20-12-2010 | Finante-BanciComisiile reunite de buget-finante au adoptat sambata bugetele a 15 ministere si institutii publice centrale in cuantumul propus de Guvern, urmand ca duminica sa finalizeze rapoartele asupra Legii bugetului de stat si a Legii bugetului asigurarilor sociale pe 2011.
Membrii comisiilor de buget urmeaza sa mai analizeze duminica bugetele a trei ministere, respectiv cel al Culturii, al Finantelor Publice si al Muncii.
In dezbaterile de sambata asupra bugetului au fost respinse cateva mii de amendamente, cea mai mare parte dintre acestea fiind nesustinute, iar cele cateva amendamente admise au privit realocari de fonduri in cadrul cifrelor propuse de catre Guvern. De asemenea, au fost adoptate o serie de amendamente ale opozitiei acceptate in urma negocierilor purtate cu reprezentantii puterii.
De altfel, negocierile puterii si ale opozitiei au reprezentant momentul cel mai tensionat al zilei de sambata. Dupa ce PNL si PSD au parasit lucrarile sedintei desfasurate in prima parte a zilei, premierul Emil Boc a fost nevoit sa vina la Parlament pentru a discuta cu colegii de coalitie o modalitate de a rezolva situatia. O necolaborare din partea opozitiei ar fi dus la blocarea bugetului in comisii, deoarece voturile puterii si ale opozitiei sunt la paritate, astfel ca reprezentantii arcului guvernamental nu ar fi putut sa asigure cvorumul sedintei. In urma negocierilor, bugetul ICCJ a fost suplimentat cu 10 milioane de lei cu promisiunea secretarului de stat din MFP Gheorghe Gherghina ca la rectificare sa mai fie alocate inca 42 de milioane.
De asemenea, s-a dat un vot de principiu pentru introducerea unor criterii transparente de finantare in cazul programelor nationale si a repartizarii sumelor pentru reabilitarea drumurilor.
In fine, al patrulea punct asupra caruia puterea si opozitia s-au inteles este acela de a se introduce in textul Legii bugetului prevederea ca incepand cu 1 ianuarie 2011, microintreprinderile pot opta pentru plata unui impozit de 3% pe cifra de afaceri ca alternativa la regula generala de plata a 16% pe profit.
Lucrarile in comisiile reunite vor fi reluate duminica, la ora 9.00, urmand a se finaliza dezbaterile si a se adopta raportul pe Legea bugetului de stat si cea a bugetului asigurarilor sociale pe 2011, astfel ca proiectele sa intre luni pe ordinea de zi ale plenului reunit.

NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des