UNPIR: 95% din firmele care intra in insolventa ajung in faliment
Data publicarii: 09-12-2010 | AfaceriFirmele care intra in insolventa au sanse mici de redresare,astfel ca 95% dintre acestea ajung in faliment, mai ales pentru ca nu au sursa de finantare pentru a iesi din dificultate,a spus miercuri presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa si Restructurare (UNPIR), Arin Stanescu.
"Ca sa se incadreze in cei 5% de succes, in primul rand trebuie sa gasesca sursa de finantare", a mentionat Stanescu.
Acesta a precizat ca procentul celor care au sanse de redresare este mic deoarece managementul si actionariatul societatilor romanesti intra foarte tarziu in procedura de insolventa, in cele mai multe cazuri.
"O societate gaseste foarte greu finantare in Romania. Nu exista fonduri specializate, astfel ca furnizorii societatii respective nu mai vor sa furnizeze nimic fara plata in avans. In perioada de boom s-au folosit ca surse de finantare bunurile imobile. Au fost vandute, au fost facute relocari, societatea platind astfel datoriile sau o parte din ele", a mai spus Stanescu.
Acesta sustine ca, in prezent, aceasta metoda nu mai poate fi folosita si "atunci este nevoie de bani care trebuie investiti fie de la un investitor, fie de la o institutie financiara".
Stanescu estimeaza ca, in 2011, numarul insolventelor ar putea sa se reduca usor, odata cu revenirea economiei. Acesta sustine ca problema nu este reprezentata de numarul insolventelor, ci de calitatea firmelor care intra in insolventa.
Seful UNPIR a mentionat ca, in primele zece luni ale acestui an, numarul insolventelor a ajuns la 17.000.

NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii