Statul acopera riscuri de doar 20.000 de euro/casa

Data publicarii: 31-08-2006
Apartamentele de bloc, fie ca sunt de lux sau construite inainte de '90, dar si locuintele din chirpici, valatuci ori lemn vor fi asigurate obligatoriu impotriva cutremurelor, inundatiilor si alunecarilor de teren, incepand de anul viitor. Daca proiectul legii privind asigurarea obligatorie, aflat in dezbatere publica, nu va suferi modificari, toti romanii care detin locuinte vor trebui sa plateasca o prima anuala de pana la 20 de euro, in functie de materialele din care este construita casa, informeaza cotidianul Adevarul.

Chirpiciul se asigura cu 10 euro, caramida, cu 20

Afacerea e buna atat pentru asiguratori – care castiga un nou segment de piata, cat si pentru stat – care mai usureaza din sarcina reconstructiei caselor luate de ape. Asigurarea locuintelor ii va obliga pe proprietarii romani sa cotizeze in fiecare an la "pool-ul" (n.r. – grup de firme) desemnat sa incheie aceste asigurari. Practic, cine detine o locuinta cu structura din beton armat ori metal sau cu pereti exteriori din caramida arsa va plati o prima anuala de 20 de euro, paguba acoperita fiind de maximum 20.000 de euro. In aceasta categorie intra si blocurile cu bulina rosie, pentru care companiile de asigurare refuzau pana acum sa incheie polite, si care de la anul vor putea fi asigurate. In cazul asigurarii constructiilor cu peretii exteriori din chirpici, lemn, piatra naturala, caramida nearsa, valatuci sau alte materiale traditionale, sumele se injumatatesc: prima anuala va fi de 10 euro, iar paguba astfel acoperita – cel mult 10.000 de euro.

Citeste tot articolul in Adevarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: