Datoria publica a SUA este mai mare decat cea a Greciei

Data publicarii: 12-05-2010 | International

Cel mai bun indicator al capacitatii de a iesi din criza creditelor este deficitul primar al unui stat, care exclude platile de dobanzi aferente datoriei. In 2009, deficitul primar structural al Statelor Unite este de 7,3 la suta din PIB, in timp ce in Marea Britanie, el se ridica la 6,8 la suta din PIB. Pare incredibil, dar este mai mare decat cei 6 la suta ai Greciei, scrie ziarul elvetian Le Temps.

Elvetia inregistreaza un excedent primar structural de 0,3 la suta (ca si Germania), in timp ce Franta are un deficit primar de 3,7 la suta din PIB.

Datoria SUA este atat de mare incat cheltuielile publice trebuie neaparat sa scada. Unii vor spune ca este dictatul pietelor, dar SUA nu se vor putea sustrage celei mai elementare aritmetici. Nici Franta, care din 1974 nu a avut niciun buget echilibrat.

Deciziile care vor fi luate in acest week-end nu vor schimba cu nimic situatia, ele vor permite doar sa se mai castige timp. In mod general, situatia tinde sa se inrautateasca. Finantele publice britanice si americane sunt intr-o situatie la fel de catastrofala precum cea a Greciei.

Peste cinci ani nu va mai fi nicio tara cu rating AAA, potrivit unui studiu al economistului sef de la Citigroup, Willem Buiter, prezentat marti cu ocazia conferintei Bancii Nationale a Elvetiei /BNS/ si a FMI, de la Zurich.

Potrivit lui Willem Buiter, Statele Unite trebuie neaparat sa prezinte un program permanent de reducere bugetara de 7,3 la suta ca sa iasa din aceasta situatie, fie prin cresterea impozitelor, fie prin scaderea cheltuielilor publice.

Willem Buiter se bazeaza in estimarile sale pe deficitul public american din 2009, care este de 103 la suta din PIB, asociat unei rate anuale de crestere de 3 la suta si unei dobanzi reale de 4 la suta.

Economistul adauga ca aceste cifre nu iau in considerare costul considerabil al promisiunilor legate de pensii. Totusi, aceasta provocare demografica apasa din ce in ce mai mult asupra productivitatii tarilor industrializate.

In afara de promisiunile legate de asistenta sociala si de pensionari, trebuie mentionate cele doua mari companii de finantare in domeniul ipotecar american, Fannie Mae si Freddie Mac, care apartin in proportie de 79,9 la suta statului.

Trebuie deci adaugata o datorie de 1.761 de miliarde de dolari la datoria publica oficiala. Daca nu se iau in considerare decat datoriile inscrise in bilant, datoria publica a statului american ar fi mai mare cu aproximativ 13 la suta din PIB fata de statisticile oficiale.

Tabara optimistilor afirma ca, in general, deficitele publice ridicate nu sunt ceva nou si ca dupa ce au atins niveluri extrem de ridicate dupa al doilea razboi mondial, imbunatatirea lor a fost considerabila. Intr-adevar, deficitul american a scazut de la 121 la suta din PIB la 32 la suta, in 1974. Nu trebuie omis un lucru esential.

Autoritatile trebuie sa beneficieze de un puternic sprijin politic pentru ca planul de redresare sa fie acceptat. Dupa razboi, toata lumea a inteles ca lupta pentru suveranitate a fost cauza deficitului. Efortul cerut era conceput ca un lucru normal. Dar va fi altfel daca deficitul este rezultatul unei proaste gestionari sau a unor promisiuni de nerealizat, asa cum se intampla acum.

Concluzia economistului este ca SUA si Marea Britanie sunt deci foarte vulnerabile. Dar ele au doua atuuri majore in raport cu Grecia: au propria lor moneda, iar economia subterana este mult mai modesta.

AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: