Generatia care nu vrea sa munceasca prea mult

Data publicarii: 16-04-2010 | HR/Cariere

Cu un ochi pe programele TV de divertisment si cu celalalt pe retelele de socializare, tinerii intre 16 si 25 de ani asteapta ca familia sau prietenii sa le gaseasca un loc de munca. Portretul tanarului somer: are pana in 25 de ani, este absolvent de liceu sau facultate si se misca greu cand vine vorba de pus osul la treaba.

Sorin Visovan, 20 de ani, este student la Facultatea de Geografie si Turism din Oradea. De trei luni incearca sa se angajeze pe post de ghid la Baia Mare, dar salariul de 800 de lei pe luna i se pare prea mic.

"Pentru acesti bani nu merita sa ma angajez. Un ghid turistic in strainatate castiga intre 1.500 si 2.000 de euro pe luna. Salariile care li se ofera tinerilor sunt de-a dreptul jenante si tocmai din cauza asta aleg sa nu se angajeze", a spus Sorin.

Patru ore pe zi la TV

In sapte din zece cazuri, familia e cea care le cauta un loc de munca celor tineri si ii trimite la interviurile de angajare, arata studiul "Perceptii, comportamente si asteptari ale populatiei tinere in cautarea unui loc de munca", realizat in perioada noiembrie-decembrie 2009 de Data Media.

Prietenii si relatiile sunt alte doua surse de ajutor in gasirea unui job. Pana cand acesta apare, tinerii frecventeaza retelele de socializare si programele de divertisment ale televiziunilor. Studiul arata ca 50% din respondenti petrec in fata televizorului cel putin trei-patru ore in fiecare zi.

"Nu ma intereseaza sa muncesc"

Cinci din zece tineri ar vrea sa munceasca dar nu stiu sa se promoveze si nu reusesc sa-i convinga pe angajatori ca merita un loc de munca. Altii - 7,6% din cei intervievati - au declarat ca nici macar nu vor sa lucreze. "Multi dintre ei sunt absolventi de liceu si ne-au spus ca nu-i intereseaza niciun loc de munca", a spus sociologul Melania Bortun, directorul general al firmei care a desfasurat cercetarea.

Aceste raspunsuri au fost mai numeroase printre tinerii intre 16 si 19 ani din mediul rural, cu opt clase din Oltenia. Motivele invocate de absolventii de liceu care refuza sa lucreze sunt acelea ca vor la facultate sau vor sa paraseasca tara.

Aproape 80% din respondenti au declarat ca nu au refuzat niciodata un loc de munca, iar 21,4% au refuzat macar unul. Rata cea mai mare a refuzurilor la tinerii intre 20 si 25 de ani a fost inregistrata in regiunea Bucuresti-Ilfov, dupa care urmeaza nord-vestul tarii. Motivele pe care le-au invocat tinerii au fost ca salariul era prea mic, iar conditiile de munca prea grele.

Integral in Adevarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: