Romanii renunta la credite si incep sa economiseasca
Data publicarii: 11-03-2010 | Finante-BanciRomanii din mediul urban vor incerca in acest an sa economiseasca la banca, vor renunta la iesirile in oras si vor merge mai des la biserica, arata o analiza Daedalus pentru luna ianuarie.
"Anul 2010 se anunta ca fiind marcat de prudenta, de un control mai riguros al cheltuielilor si de intentia de a aloca bugetul pentru concediu mai degraba decat pentru iesiri in oras si mici «capricii»", arata analiza.
Autorii analizei au constatat ca a existat o crestere a numarului celor care au apelat la rude sau au avut activitati suplimentare, in afara serviciului, pentru a-si creste veniturile. In aceste conditii, desi ponderea salariului sau al pensiei in totalul veniturilor a scazut, venitul pe membru de familie si puterea de cumparare au fost constante.
Aproape 20% dintre respondenti au raspuns in luna ianuarie ca veniturile actuale nu le permit sa-si asigure strictul necesar, cu aproape trei puncte procentuale mai mult fata de ponderea din ianuarie 2009, iar 34,8% au bani pentru a-si acoperi numai nevoile, nivel apropiat cu cel de anul trecut.
"In acest an, comportamentul financiar se anunta mai prudent in ceea ce priveste creditarea si mai deschis in privinta investitiilor. Astfel, intentia de achizitie de bunuri in rate si intentia de contractare de credite se situeaza la un nivel mai scazut fata de inceputul anului anterior. In schimb, romanii sunt mai dispusi sa investeasca fata de aceeasi perioada a anului 2009", potrivit analizei.
Sub semnul prudentei
89% dintre romani au spus ca nu au intentii de contractare a unui credit, in crestere fata de 2009, cand 85,4% nu doreau un imprumut. De asemenea, a scazut ponderea celor care au contractat anul trecut un credit la 22,5%, de la 30,6% in 2008.
Integral in Curentul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile