Millennium Bank vrea sa-si dubleze in 2010 portofoliul de credite ipotecare
Data publicarii: 03-03-2010 | Finante-BanciMillennium Bank se va axa in acest an pe acordarea de credite ipotecare, unde se asteapta la dublarea portofoliului, a declarat miercuri coordonatorul segmentului de retail bancar si corporate, Nuno Alvez, la lansarea unui nou produs al bancii.
"Prioritatea bancii in acest an o vor constitui creditele ipotecare, unde estimam dublarea portofoliului. Acestea sunt un produs strategic pentru momentul actual in Romania", a spus Alvez, care a mai afirmat ca in prezent creditele fara ipoteca nu sunt prioritare.
Astfel, Millennium Bank va acorda din 8 martie credite ipotecare, cu o marja de la 5,95% pe an peste Euribor sau Robor la 3 luni, aferenta imprumuturilor mai mici de 60% din valoarea locuintei, respectiv de 6,5% pe an pentru cele intre 60-80% din costul locuintei, a mai spus Alvez. Pentru promovarea acestui credit ipotecar, banca a semnat un contract cu formatia Holograf.
"Imprumutul este valabil doar in cazul locuintelor deja construite, nu se acorda pentru constructia de locuinte", a precizat acesta. In cazul unui imprumut ipotecar de 30.000 euro pe 30 de ani, dobanda anuala efectiva (DAE) este de 7,13% pe an.
Totodata, oficialul bancii a precizat ca in acest an Millennium Bank a solicitat un plafon al garantilor de 35 milioane euro prin programul "Prima Casa", in crestere cu 5 milioane euro fata de anul trecut, dupa ce in 2009 banca a acordat 346 de credite in valoare de 15 milioane euro. In plus, banca are in analiza 180 de dosare, cu o valoare a imprumuturilor de aproximativ 8 milioane euro.
Guvernul a aprobat un plafon de garantii pentru programul Prima Casa de 700 milioane euro in 2010.
In 2009, Millennium Bank Romania a avut o pierdere de 38,5 milioane euro (161 milioane lei) in 2009, cu 10% mai mare decat cea din 2008, ca urmare directa a investitiilor realizate, potrivit datelor publicate de banca mama, dar si-a sporit activele cu 62%, la 473 milioane euro).
Volumul total de credite acordate de Millennium Bank a depasit 1 miliard lei (243 milioane euro), iar fondurile atrase de la clienti au sporit cu 154%, pana la 1,1 miliarde lei (255 milioane euro).
Millennium Bank face parte din grupul financiar portughez Millennium bcp, si-a inceput activitatea pe piata romaneasca in octombrie 2007, iar in prezent detine 74 de unitati si 700 de angajati.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile