Parlamentul a adoptat bugetul de stat pe 2010
Data publicarii: 15-01-2010 | EconomiePlenul Parlamentului a adoptat joi bugetele a 27 institutii in mai putin de o ora, dupa ce liderii grupurilor parlamentare ale PDL si PSD au convenit sa grabeasca adoptarea Legii bugetului de stat prin renuntarea la sustinerea amendamentelor respinse de catre comisii.
Bugetul Ministerului Educatiei a fost adoptat cu 157 voturi favorabile si 112 "impotriva". Anexa privind bugetul Ministerului Sanatatii a primit 169 voturi favorabile, 119 "impotriva" si o abtinere. Bugetul Ministerului Culturii si Patrimoniului National a fost aprobat in forma Guvernului cu 165 voturi "pentru", 111 "impotriva" si doua abtineri.
Astfel, parlamentarii au votat bugetele Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale, Ministerului Public, Agentiei Nationale de Integritate, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza, Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Academiei Romane, Autoritatii Nationale Sanitar- Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989, Oficiului National de Prevenire si Combaterea Spalarii Banilor, Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat, Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si Agentiei Nationale de Presa AGERPRES.
Tot in acelasi interval, au fost votate bugetele prevazute pentru Institutul Cultural Roman, Societatea Romana de Radiodifuziune, Societatea Romana de Televiziune, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorala Permanenta, Consiliul Economic si Social, Academia Oamenilor de Stiinta din Romania, Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, dar si cel prevazut pentru Ministerul de Finante-Actiuni Generale.
Singurele amendamente dezbatute au fost cele care vizau Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si Autoritatea Electorala Permanenta. Astfel, in bugetul STS au fost transferati 5000 mii lei de la capitolul "Active nefinanciare" la capitolul "Ordine publica si siguranta nationala", iar bugetul CNCD a fost amendat, prin includerea unui asterisc ce vizeaza cuprinderea in anexa la bugetul institutiei si a numarului aferent Membrilor Colegiului director ce urmeaza a fi numiti de Parlament la inceputul anului 2010. Ambele amendamente au fost aprobate in comisiile reunite de buget-finante.
Votarea anexelor a fost intrerupta de o interventie a deputatului PDL Costica Canacheu care a observat ca la bugetul Ministerului Apararii a fost prevazuta, dintr-o eroare materiala, cresterea cheltuielilor pentru cotizatii la organisme internationale, inclusiv NATO, in conditiile in care acestea ar trebui sa scada. Canacheu a cerut corectarea erorii si reluarea votului privind amendamentul vizat. In schimb, Aura Vasile a spus ca acest lucru ar fi neregulamentar. "Regulamentar, s-a dat votul pe bugetul Ministerului Apararii. Daca se va relua votul, orice parlamentar cu amendamente respinse ar putea cere reluarea votului", a apreciat deputatul PSD. In fata opozitiei social-democratilor, Canacheu a renuntat la solicitarea sa.
Inainte de votul final al Legii bugetului de stat, parlamentarii au revenit la articolul 2, alineatul 1 al legii cel care cuprinde cifrele de venituri si de cheltuieli ale statului roman in anul 2010. Cum in cadrul dezbaterilor nu s-au produs modificari fata de cifrele venite de la Guvern, articolul a fost adoptat in forma initiala.
Integral in Money.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani