Parlamentul ia in calcul adoptarea bugetului pe 2010 pana la 20 ianuarie
Data publicarii: 28-12-2009 | EconomieConducerea Parlamentului urmeaza sa stabileasca cel mai probabil marti, 29 decembrie, calendarul votului asupra proiectului Legii bugetului de stat pe 2010, in conditiile in care proiectul a fost deja transmis, mai multe variante de dezbatere fiind deja discutate in sedinta Birourilor permanente.
Guvernul a transmis pe 24 decembrie la Parlament proiectul Legii bugetului de stat pe 2010 si pe cel al bugetului asigurarilor sociale.
Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase (PDL) a sugerat in sedinta de miercuri a Camerei Deputatilor ca votul asupra Bugetului de stat pe 2010 sa aiba loc pana pe data de 16 ianuarie, insa secretarul Biroului Permanent al Camerei, Valeriu Zgonea (PSD), a explicat faptul ca parlamentarii au nevoie de timp pentru a face amendamente proiectului de Lege, inainte ca acesta sa fie trimis comisiilor de specialitate pentru dezbatere, fapt ce ar insemna prezentarea bugetului in plen cel mai devreme pe 20 ianuarie.
"Nu poti sa le ceri parlamentarilor ca intre 30 decembrie si 3 ianuarie sa stea de Revelion si sa faca amendamente, pentru ca nu le raspund primarii ca sa le dea amendamente, si nu pot discuta nici cu consiliile judetene, ca banuiesc ca toti, indiferent de culoare politica, au discutii cu judetele lor", a explicat Zgonea, potrivit stenogramele sedintei Birourilor reunite.
Zgonea a mai spus ca, in aceste conditii, Parlamentul poate convoca o sedinta extraordinara pentru a dezbate Bugetul cel mai devreme pe 16 sau 17 ianuarie. "Eu m-am uitat in program si am discutat si cu domnul Oltean (Ioan Oltean - n.r.) ieri, si am spus ca termenele sunt atat de stramte incat mai devreme de 20 ianuarie, indiferent cum ai face, nu se prezinta", a concluzionat Zgonea.
Integral in Money.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii