Mondenii cu vile in Baneasa au invins. Avioanele nu mai aterizeaza noaptea
Data publicarii: 21-10-2009 | ActualitateVedetele care si-au construit vile in apropierea Aeroportului Baneasa, unele chiar la cativa metri de pista, pot dormi linistite noaptea. De duminica, nici un avion mai mare de 50 de tone, adica cele folosite de companiile low-cost, nu va mai decola sau ateriza pe acest aeroport de la miezul noptii pana la sapte dimineata. Decizia actualei conduceri a aeroportului a starnit nemultumire in randul operatorilor aerieni low-cost, care au fost, la randul lor, nevoite sa se confrunte cu protestele pasagerilor, din cauza modificarii orelor de plecare si sosire. Autoritatile spun ca interdictia de a opera pe timpul noptii exista de ani buni, dar ca ea nu a fost respectata. Pe de alta parte, aceleasi autoritati admit cu jumatate de gura ca decizia a fost luata pentru a proteja somnul celor care locuiesc in zona.
N-am voit sa-ti tulbur somnul
"Este un aeroport situat in interiorul orasului, care se supune unor reglementari internationale specifice. Regulamentul exista de mai mult timp, dar nu se respecta. Masura este necesara pentru protectia fonica a oamenilor care locuiesc in zona", a declarat pentru Gandul secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Marin Anton, responsabil cu transporturile aeriene.
Si totusi, "oamenii care locuiesc in zona" nu au fost obligati de nimeni sa se mute chiar langa aeroport. Mai mult, atunci cand au obtinut avizul din partea Autoritatii Aeronautice Civile, care le-a permis ridicarea constructiei in zona de servitute aeriana, au fost pusi sa semneze ca au luat la cunostinta despre existenta zgomotului cauzat de aeronave.
Directorul general al aeroportului Baneasa Aurel Vlaicu, George Mihalcea, confirma spusele secretarului de stat, spunand ca interdictia de a decola si ateriza pe timpul noptii dateaza cel putin din 2004. "Se putea opera noaptea numai cu aprobarea directorului general, dar eu nu am gasit nici o aprobare scrisa. Daca cineva s-a invatat sa treaca pe rosu pentru ca-l cunoaste pe militian, sa nu se supere ca, atunci cand se schimba militianul nu mai poate face acest lucru. Decizia a fost luata pe baza masuratorilor de zgomot facute de specialistii de la Incerc", a declarat Mihalcea pentru Gandul. Pe de alta parte, si el a precizat ca proprietarii vilelor au dat semnatura ca nu-i deranjeaza zgomotul. In caz de intarziere, avioanelor nu li se va refuza insa aterizarea, chiar si noaptea, insa vor plati taxe ceva mai mari.
Integral in Gandul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii