Supraincarcarea angajatilor aduce rezultate financiare cu 20% mai mici
Data publicarii: 16-10-2009 | HR/CariereFirmele care isi incarca angajatii cu mai multe sarcini decat acestia pot duce au rezultate financiare cu 20% mai mici decat companiile care respecta echilibrul munca-viata al salariatilor, se arata intr-un studiu realizat de firma de consultanta Morgan Redwood.
Potrivit specialistilor HR, foarte putini manageri de pe piata romaneasca reusesc sa creeze un nivel optim de stres in compani-ile sau departamentele pe care le conduc. Nu doar supraincarcarea are efecte nocive asupra businessului, spun specialistii, ci si lipsa de activitate a unor angajati, asa-numitul "sub-stres" aducand pierderi financiare firmelor. In perioada de criza, supraincarcarea a devenit o practica aproape normala, deoarece restructurarile de personal au dus la o redistribuire a sarcinilor catre angajatii ramasi in fiecare firma.
"Chiar ieri am avut un curs cu «supravietuitorii» dintr-o firma care a trecut printr-o restructurare drastica. Erau extrem de tristi, blazati si obositi. Desi compania respectiva a redus numarul de posturi cu 40%, nimeni nu s-a gandit sa revizuiasca si procesele si fluxurile de lucru", spune Madalina Popescu, directorul general al firmei de resurse umane Pluri Consultants.
Aceasta povesteste ca oamenii ramasi in firma au fost nevoiti sa preia toate activitatile pe care le aveau colegii lor, ceea ce a creat o presiune foarte puternica asupra celor mai multi dintre angajati.
Unii s-au trezit ca trebuie sa relationeze cu clienti despre care nu au auzit niciodata sau ca trebuie sa rezolve situatii interne pe care nu le cunosteau.
"Daca pana la finele anului 2008 am fost obisnuiti sa obtinem un cumul de rezultate intr-un timp anume, situatia actuala de piata ne preseaza sa obtinem aceleasi rezultate intr-un context in care bogatia de resurse la dispozitia fiecaruia dintre noi este puternic diminuata", explica Bogdan Pode, senior trainer in cadrul firmei de training Human Invest.
Domeniile in care stresul este peste nivelul optim
Industriile in care supraincarcarea angajatilor este mai mare in aceasta perioada decat anul trecut sunt, potrivit specialistilor HR, productia si retailul.
"In domeniul bancar, putem spune ca s-a trecut anul acesta de la un fenomen de supraincarcare la unul de subincarcare", spune directorul general al Pluri Consultants. "Industriile cele mai afectate de criza sunt si cele in care demotivarea angajatilor a crescut cel mai mult, mai ales daca top managementul companiei nu a tratat aceasta problema", spune si Aura Cadis, managing consultant in cadrul firmei de consultanta Horvath&Partners.
Integral in Business Standard
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii