Programul Prima casa are efect economic zero

Data publicarii: 17-09-2009 | Economie

Programul "Prima casa", pentru care Guvernul a alocat un miliard de euro in acest an si care ar putea continua si anul viitor, este invaluit de mistere si paradoxuri. In timp ce constructorii spun ca nu simt nimic din beneficiile acestui program, lansat cu surle si trambite in vara, bancherii declara ca profiturile lor sunt atat de mici incat nu se pune problema sa fie cu adevarat incurajati de program.

Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicata, crede chiar ca acesta "seamana foarte mult cu creditele substandard din SUA". "Are aceeasi finalitate, si anume le permite unor oameni sa isi cumpere casa la care altfel nu ar avea acces si ale carei rate s-ar putea sa nu le poata plati pe termen lung.

Chiar daca ne-ar ajuta sa iesim din criza curenta, «Prima casa» ne-ar baga peste niste ani intr-o alta criza", spune acesta.

Deoarece s-au vandut aproximativ 100 de unitati locative noi prin program din totalul de 2.000 de dosare aprobate de Fondul de Garantare a Creditelor, nici constructorii nu cred in el. "Impactul acestui program este nesemnificativ din punct de vedere valoric asupra pietei constructiilor atat timp cat prin el se tranzactioneaza cu predilectie locuinte deja construite", ne-a spus Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii. Programul ar fi fost un succes daca prin aplicarea lui se stimula constructia de locuinte noi, spune Adriana Iftimie, de la Patronatul Societatilor de Constructii.

"Programul «Prima casa» are o influenta nula asupra pietei constructiilor atat timp cat este stimulata cumpararea caselor vechi. (...) In plina criza, Guvernul nu a luat nici o masura de revenire a pietei constructiilor", spune aceasta. Caderea sectorului constructiilor, care anul trecut a fost motorul cresterii PIB, va fi cea mai semnificativa prabusire a unui sector economic in acest an, estimandu-se ca de la ponderea de 11% din PIB de anul trecut va ajunge la 8% in acest an. Dar exista si oameni care saluta programul, desigur cu exceptia beneficiarilor finali. "Dobanda in acest program e de maximum 4,8-4,9%, respectiv marja maxima admisa prin lege de 4%, plus dobanda EURIBOR care e acum 0,8-0,9%. La aceste dobanzi, credite ipotecare sunt doar in Germania", spune Ionut Dumitru, economist-sef al Raiffeisen Bank.

Cat priveste marja de 4%, trei sferturi merg catre plata riscului de tara la liniile de creditare luate de banci de la companiile-mama. Restul il reprezinta cheltuielile operationale, iar profitul nu se stie pe unde mai este. Programul nu face rau, face bine, chiar daca are un efect modest, spune acesta. Dumitru adauga ca programul nu are cum sa duca la o criza sub-prime in Romania, caci, in afara dobanzii mai mici, prezinta similitudinile creditului ipotecar curent acordat de banci, cum ar fi conditiile de bonitate similara.

Cotidianul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: