ANEVAR: Piata de evaluari imobiliare va scadea in acest an cu 20%, la circa 17 milioane de euro

Data publicarii: 09-09-2009 | Imobiliare

Piata de evaluari a proprietatilor imobiliare va scadea in acest an cu circa 20%, comparativ cu 2008, cand a inregistrat o valoarea de circa 21 milioane euro, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR), Adrian Vascu.

Reprezentantul ANEVAR a precizat ca situatia se poate schimba daca "de maine devine fulminant si functional programul Prima Casa". "Pana in acest moment, scaderea medie a fost de 20-25% si cred ca reducerea, pe tot anul, nu va fi mai mare de 20%", a explicat presedintele Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania, prezent la Ziua Evaluatorilor din Romania.

Potrivit acestuia, pe piata de evaluare imobiliara sunt segmente care au inregistrat scaderi mai mari, dar si segmente care se mentin la aceeasi valoare din 2008. "Per total, 2009 e interesant, pentru ca au fost segmente care nu au scazut deloc pana acum fata de 2008, cum sunt evaluarile pentru raportare financiara, in timp ce pe real estate scaderea e de cel putin de 25%", a mai spus Adrian Vascu.

In plus, acesta a adaugat ca piata totala de evaluare va scadea in acest an cu circa 20%, comparativ cu anul precedent, cand a inregistrat o valoare de aproximativ 30 milioane euro, principalul motiv fiind oprirea creditarii.

Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania a organizat miercuri prima editie a "Zilei Evaluatorilor din Romania".

ANEVAR s-a infiintat in anul 1992, ca o asociatie profesionala, non-profit, neguvernamentala, independenta. Acesta actioneaza in interes public si promoveaza metodele si tehnicile de evaluare prin mijloace specifice.

In prezent, Asociatia are peste 5.500 membri titulari si 248 persoane juridice asociate. Activitatea acesteia se desfasoara in 40 de centre teritoriale in judete si 11 centre in Municipiul Bucuresti.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: