O directiva europeana ar putea ingropa Prima casa
Data publicarii: 29-08-2009 | Finante-BanciO directiva financiara europeana, Basel II, ar putea taia avantul celor atrasi de programul Prima Casa. Creditele ipotecare au un risc mare, iar clientii bancilor ar trebui sa aiba un avans consistent pentru obtinerea unui imprumut. In ultima vreme, a devenit tot mai evidenta relatia dintre pietele financiare globale si capacitatea clientilor de a obtine un credit ipotecar. In plus, prabusirea unor banci mari, precum Northern Rock sau Lehman Brothers, a avut un impact urias asupra regulilor acordarii de credite ipotecare, potrivit Times Online consultat de ziare.com.
"Basel II", o directiva introdusa in ianuarie 2008, este principalul motiv pentru care cumparatorii din programul echivalent Primei Case din Marea Britanie, cu depozite mici, ar putea fi refuzati de banci.
"Toata lumea crede ca criza creditelor a fost declansata de lipsa de oferte pentru cumparatorii Primei Case. Acest lucru a avut in mod evident, un anumit impact, dar Basel II, este, de asemenea, foarte relevant", spune Ray Boulger, broker de credite.
Basel II impune bancilor sa retraga din circuitul agricol mai mult capital pentru a compensa riscurile de creditare mai mari. Creditele ipotecare cum sunt cele de genul "Prima Casa" tind sa se incadreze in aceasta categorie riscanta, deoarece acestea au depozite mai mici. Avand in vedere ca incetinirea cresterii a inceput, rezervele de capital ale bancilor au fost grav epuizate.
In momentul de fata cele mai bune oferte ipotecare sunt disponibile pentru clientii care au un depozit de minim 40 la suta din valoarea locuintei. O schimbare propusa de Basel II care se refera la cerintele de adecvare a capitalului ar putea insemna ca numai debitorii cu un depozit de 60 la suta vor avea dreptul la cele mai ieftine rate.
Existenta unor astfel de reguli ar determina rate mai mici pentru cei care-si cumpara case pentru prima oara. Si totusi, bancile care nu se conformeaza acestei reguli nu pot fi sanctionate.
Pentru moment, oricine are un depozit de mai putin de 10 la suta poate constata ca optiunile sale ipotecare nu sunt asa de rele cum ar fi crezut.
Integral in Romania Libera
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman