Cele mai scumpe telefoane vandute in anul crizei

Data publicarii: 20-08-2009 | IT&C

Intre cele mai scumpe telefoane mobile vandute pe piata locala in anul crizei stau modelele de top ale producatorilor Nokia, Motorola sau LG, schimbarile din comportamentul clientilor concentrand strategia operatorilor si a retailerilor GSM pe segmentele extreme ale pietei din punctul de vedere al preturilor.

In topul vanzarilor la categoria de terminale cu preturi mari se afla Nokia 8800 Arte, cu versiunile Sapphire si Carbon, ce costa 4.300, respectiv 4.600 de lei, Motorola Aura, la 5.145 de lei, sau LG GD910, care costa aproximativ 3.565 de lei.

Astfel, pe langa lupta pe volume de pe segmentul inferior de pret, jucatorii incearca sa atraga si utilizatorii premium, cu produse scumpe si care genereaza un nivel sporit al ARPU (venituri medii pe utilizator). "In prima parte a anului am remarcat o crestere atat pentru telefoanele din clasa mainstream (de masa - n.red.), cat si pentru cele high end - premium si smartphones. Cresterea segmentului high end se datoreaza atat cererii venite din partea utilizatorilor de business, cat si a celor individuali", a declarat pentru Business Standard Florin Constantinescu, senior product manager mobile telephony al Germanos Telecom, unul dintre principalii retaileri din piata.

Orange Romania, liderul pietei de telefonie mobila de pe piata, a inregistrat cele mai mari vanzari pe segmentul telefoanelor scumpe, pentru modelul Motorola Aura, primul telefon cu ecran circular din cristal de safir, de 62 de carate, ce costa 1.225 de euro (5.145 de lei), telefonul-ceas cu ecran tactil LG GD910, la 849 de euro (3.565 de lei), si modelul iPhone 3GS cu memorie de 32G, la pretul de 649 de euro (2.725 lei). "Au fost si cazuri in care am onorat comenzi speciale, primite din partea anumitor clienti care au solicitat modele de telefoane din gama premium ce nu erau comercializate pe piata locala", a spus Mihnea Serbu, senior product manager la Orange Romania.

In reteaua magazinelor Germanos, Motorola Aura sta alaturi de Nokia 8800 Arte in topul celor mai scumpe si mai vandute terminale, iar in reteaua magazinelor Euro-GSM, cei mai multi clienti au cumparat HTC Touch Pro 2 ,la 2.319 lei, Nokia N97, la 2.399 de lei, si Samsung i900 Omnia, care costa 1.649 lei.

"Smartphone-urile inregistreaza cele mai mari vanzari imediat dupa lansarea pe piata, fiind foarte asteptate in randul pasionatilor de gadgeturi. Producatorii importanti ies pe piata cel putin cu cate un model reprezentativ pentru o anumita perioada. In primele saptamani dupa lansarea acestora, se vand aproximativ cateva sute de bucati din astfel de modele", a spus Cristina Szabo, director de marketing al Euro-GSM.

Totusi, cele mai scumpe telefoane de pe piata locala sunt terminalele Vertu. Modelul Vertu Signature WG Full Pave Diamond W Baquette este disponibil doar la comanda si nu in oferta standard a operatorilor si a retailerilor GSM. Pretul acestuia este de aproximativ 340.800 de lei, in mai multe magazine online, este fabricat in serie limitata si se poate personaliza in functie de preferintele clientilor.

Business Standard

Ultimele stiri pe BankNews.ro: