Statul, rau-platnicul de serviciu
Data publicarii: 17-08-2009 | EconomieFirmele cu datorii la stat sunt penalizate si executate fara mila. In schimb, Finantele intarzie nepedepsite returnarea de bani catre intreprinzatori. In ultima perioada, situatia IMM a devenit din ce in ce mai ingrijoratoare in contextul in care masurile luate de catre guvernantii nostri nu au facut altceva decat sa adanceasca si mai mult aceasta situatie critica generata de criza economico-financiara.
Una dintre cele mai des invocate probleme, careia trebuie sa-i faca fata intreprinzatorii, este aceea a datoriilor pe care statul le are fata de firme, acest fapt rasfrangandu-se in mod direct asupra intregii activitati a IMM. Astfel, daca statul nu isi plateste la timp datoriile, firmele nu au nici ele cum sa efectueze, la randul lor, alte plati. Pe de alta parte, daca o firma are datorii catre stat, aceasta este penalizata fara mila si de cele mai multe ori ajunge in imposibilitatea de a-si mai continua activitatea. Acest lucru nu este valabil si in ceea ce priveste statul roman, acestuia neaplicandu-i-se nicio penalizare.
In aceste conditii, reprezentantii patronatelor au solicitat in nenumarate cazuri ca si statul sa fie supus unor forme de penalizare daca nu isi respecta obligatiile la timp. Vineri, Mircea Geoana a promis ca PSD va initia un proiect de lege care sa prevada aplicarea de penalitati statului in cazul in care inregistreaza datorii catre agentii economici.
Mai mult decat atat, liderul PSD a mentionat si un alt proiect privind introducerea registrului unic de control, ceea ce se traduce prin faptul ca o data pe an vine controlul de fond la o firma, iar in cazul in care se demonstreaza ca acest control este nejustificat, agentul guvernamental suporta daune interese pentru pierderile companiei.
Aceste ''solutii'' vin exact inaintea inceperii campaniei electorale, ceea ce ne trimite cu gandul la ideea ca aceasta ar putea fi una dintre multele promisiuni ale guvernantilor dinaintea alegerilor.
Plosceanu: La nivel european exista o astfel de lege
Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), ne-a declarat ca Romania are nevoie de un astfel de cadru legal in care statul sa plateasca penalitati in cazul in care intarzie si sa isi indeplineasca datoriile catre agentii economici. ''Este necesar sa se intample si la noi asa ceva. Intr-o situatie contractuala, cele doua parti au drepturi si obligatii pe care trebuie sa le respecte. Aceste conditii trebuie sa se aplice atat in cazul firmelor, cat si pentru stat. Asa cum firmelor li se cer penalizari in momentul in care nu isi indeplinesc obligatiile, asa si statul trebuie sa plateasca atunci cand are datorii sau intarzie cu rambursarile de TVA'', a declarat, pentru Curierul National, Laurentiu Plosceanu.
Mai mult decat atat, presedintele ARACO a subliniat faptul ca '' la nivel european exista o astfel de lege prin care statul este penalizat in cazul in care inregistreaza datorii catre firme, astfel ca si in Romania este necesar sa avem asa ceva''.
Costache: Fiecare are niste obligatii de respectat
De aceeasi parere este si Florian Costache, presedintele Patronatului National Roman (PNR), care sustine ideea ca orice parte trebuie sa fie responsabila si sa-si indeplineasca la timp obligatiile, iar in cazul in care nu o face, sa suporte consecintele. ''Sunt de acord cu faptul ca fiecare parte are niste obligatii de respectat si numai in cazul in care ambele parti se vor supune, atunci vom putea actiona de pe picior de egalitate. In acest moment sunt multe firme care se plang ca nu si-au primit banii de la stat, ceea ce a condus catre inrautatirea situatiei respectivului agent economic'', a declarat, pentru Curierul National, Florian Costache.
Pe de alta parte, presedintele ARACO, Laurentiu Plosceanu, ne-a spus ca datoriile statului catre firme depasesc in acest moment perioada de doua luni, firmele asteptand in continuare sa isi primeasca banii.
Integral in Curierul National
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani