Impozitul forfetar nu va fi desfiintat din septembrie

Data publicarii: 04-08-2009 | Politica

Liderii coalitiei au stabilit ca azi comisiile PSD si PD-L sa se reuneasca pentru a se pune de acord cu privire la propunerile privind iesirea din criza.

"In legatura cu cele 24 de masuri pe care PSD le-a propus PD-L, s-a stabilit ca marti, la ora 16.00, la Guvern, impreuna cu ministrul Videanu, cele doua comisii ale PSD si PD-L sa analizeze propunerile PSD si PD-L, sa avem un punct de vedere comun pe aceste chestiuni, mai ales in conditiile in care FMI este prezent in Bucuresti si analizeaza modul in care viitorul economiei romanesti poate fi ameliorat", declarat, ieri, Constantin Nita, presedintele comisiei PSD. Cat despre propunerea PSD de eliminare a impozitului forfetar, Nita nu a mai precizat nimic.

Adrian Nastase:  Guvernul nu va lua in calcul eliminarea impozitului 

In schimb, presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a postat pe blogul personal cateva consideratii despre impozitul forfetar. Adrian Nastase aminteste de ultimele discutii de la guvern conform carora Cabinetul Boc "nu intentioneaza sa ia in calcul eliminarea impozitului forfetar in acest an, ci va incerca sa nu majoreze impozitele principale incepand cu 2010".

In acest context, Adrian Nastase apreciaza faptul ca nu se doreste majorarea cotei unice sau a TVA, desi sustine ca are o perspectiva diferita cu privire la efectele benefice ale taxei unice. Liderul PSD sustine ca "eliminarea impozitului minim sau pastrarea sa nu ar trebui decisa politic, ci pe considerente exclusiv economice. Discutiile de natura politica sunt o problema, cele privitoare la criza - si care ar trebui sa ne ocupe timpul, in principal - sunt o alta problema. Sa nu cadem in capcana de a suprapune cele doua planuri", mai noteaza Nastase. El aminteste ca a fost candva adeptul impozitului forfetar pentru domeniul hotelier. "Ca in Franta. De principiu sunt si astazi, insa, tot de principiu, consider ca, pentru orice decizie, exista timpul si locul potrivit si domeniul potrivit. Nu la gramada. Eu nu sunt sigur ca acestea sunt acum. Un numar foarte mare de firme au fost inchise in ultimul an. Conform altor statistici, de la inceputul anului au fost radiate peste 100.000 de firme. In mod evident, nu toate din cauza impozitului forfetar. Poate nici macar majoritatea, dar cele care ofereau locuri de munca, si s-au inchis din cauza acestui impozit reprezinta victime pe care cineva trebuie sa si le asume".

Adrian Nastase mai aminteste ca se anunta inchiderea a alte peste 100.000 de firme pana la finalul acestui an. "Am vazut un anunt venit din partea Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii, conform caruia alte peste 100.000 de firme se vor inchide pana la finalul acestui an. Mare parte din ele o vor face din cauza impozitului forfetar. Poate unii dintre voi vor considera aceasta previziune ca fiind partinitoare, insa eu ma intreb daca merita sa riscam? Am auzit si opinia conform careia, in lipsa unei alte surse de finantare, nu se poate pune problema eliminarii acestui impozit. Despre care surse de finantare vorbim insa, caci ele se reduc treptat tocmai din cauza subiectului? Si odata cu sursele de finantare, dispar si locurile de munca, iar bugetul de stat risca sa fie impovarat de cresterea costurilor cu ajutorul de somaj", mai arata fostul premier pe blog. El atentioneaza in final ca "orice greseala nefortata facuta de Romania se va deconta in luni, poate ani, de decalaj fata de economiile puternice, care vor incepe relansarea".

Analistii nu cred in desfiintarea impozitului forfetar

Analistii economici considera ca impozitul minim nu va disparea din septembrie, in ciuda insistentelor televizate ale social-democratilor. "Nu cred ca va fi eliminat acest impozit, pentru ca, dupa cate au aratat Finantele, se va vedea ca au avut incasari suplimentare. Iar in situatia grava in care ne aflam, era mai rau fara el. Binenteles, nu se contabilizeaza ce s-a pierdut pe alte parti, contributii sociale ale firmelor desfiintate etc., deoarece pentru asta ar trebui un studiu mult mai amanuntit", ne-a declarat analistul Ilie Serbanescu. Acesta considera ca cele doua partide aflate la guvernare se vor intelege pana la urma pe acest subiect, in schimbul unor favoruri politice. De altfel, adauga analistul, eliminarea birului nu ar putea fi folosita nici ca masura de atras electorat in prag de alegeri prezidentiale. "Pensionarii sunt cei care voteaza, nu patronii de IMM-uri. Iar primii considera ca bine le-a facut, mai ales ca impozitul a aparut ca reactie la furt. Circa 250.000 de firme din 600.000 functionau de ani de zile pe pierderi. Era evaziune clara", a explicat Ilie Serbanescu.

Nici patronatele nu mai insista atat de mult pe scoaterea birului. "Trebuie sa fim cinstiti, am sustinut introducerea lui si n-o sa dam inapoi. Daca il scoatem acum, nu se va mai intelege nimic. O modificare consideram ca ar fi putut fi facuta, deoarece a afectat multe microintreprinderi. Astfel, trebuiau sa fie taxate firmele care au inregistrat pierderi pana acum, nu cele care sunt afectate acum, din cauza crizei", a declarat pentru "Gardianul" Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR).

Integral in Gardianul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: