Numarul cursantilor la scolile auto a scazut cu pana la 70%

Data publicarii: 08-07-2009 | Afaceri

Numarul cursantilor la scolile de soferi a scazut in primul semestru al anului 2008 cu pana la 70% fata de perioada similara a anului trecut, directorii scolilor auto declarand, printre principalele cauze ale scaderii fiind pirateria in domeniu si criza economica.

"Principala cauza a scaderii numarului de cursanti o constituie pirateria in domeniul. Apoi este vorba de criza economica. Acum doar cei care au nevoie de permis auto se mai inscriu la cursuri, iar cei care nu au nevoie urgenta de permis amana. O alta cauza este data de factorul demografic. Sa nu uitam ca au implinit 18 ani copiii nascuti dupa Revolutie, iar din 1990 a fost liberalizat avortul asa ca dupa acest an a scazut mult natalitatea", a declarat, pentru NewsIn, directorul general al scolii auto Teo, Marius Teodorescu, care detine si functia de vicepresedinte al Federatiei Nationale a Scolilor de Soferi din Romania.

Presedintele acestei asociatii patronale, Vasile Stefanescu, cel care este si directorul general al scolii auto Rodell, considera ca exista grupuri de interese in cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, care nu pun in aplicare legea astfel incat scolile auto sunt prejudiciate.

"Grupurile de interese din cadrul Ministerului Transporturilor sa inceapa sa respecte si sa puna in aplicare ordinele ministrului, altfel vom depune plangere penala pentru abuz in serviciu in stare agravanta. Aceste grupuri de interse pastroresc de trei ani evaziunea fiscala. Totodata, conform articolului 11 din Ordinului  1866/2006 al Ministerului Transporturilor, Autoritatea Rutiera Romana ar fi trebuit sa inchida toate scolile de soferi care lucreaza in baza unui contract de colaborare cu instructorii auto", a mai spus presedintele Federatiei Nationale a Scolilor de Soferi.

Conform lui Marius Teodorescu, in primul semestru al anului 2009 numarul de cursanti a fost de 1.200, in scadere cu 70%,  fata de perioada similara a anului trecut, in care au fost 4.000 de cursanti.

"Pentru noi, cel mai bun an a fost 2007, in care am avut 7.000 de cursanti. In 2008, numarul acestora a scazut cu 14%, la 6.000. In semestrul intai din 2009 am avut 1.200 de cursanti, in scadere cu 70% fata de perioada similara a lui 2008", a mai precizat directorul general al scolii auto Teo.

Acesta a mai precizat ca in conditiile economice actuale si in momentul in care activitatea instructorilor auto independenti nu este reglementata nu poate face estimari cu privire la activitatea scolii sale in semestrul doi din acest an.

"Imi este greu sa fac estimari pentru anul 2009, dar s-ar putea tripla actualul numar de cursanti in cazul in care instructorii auto vor fi obligati prin lege sa-si plateasca darile la stat ca si noi, scolile auto, si am fi pe picior de egalitate", a mai spus Marius Teodorescu.

Acesta considera ca lansarea propriului site de Internet a adus in mod constant clienti.

"In fiecare zi lucratoare, am avut cel putin doi-trei clienti care ne-au consultat pe Internet si au ales scoala noastra. Banii investiti in acest site au fost singurii care si-au dovedit eficienta", a mai spus directorul general al scolii auto Teo, care detine, in acelasi timp, si functia de vicepresedinte al Federatiei Nationale a Scolilor de Soferi din Romania.

Directorul general al Autogeneral SA, Mircea Ilie Grigore, a constatat ca scaderea numarului de cursanti s-a acutizat in lunile aprilie si mai si se teme ca trendul descendent va continua si in semestrul doi.

"Scaderea dramatica am constatat-o in lunile aprilie si mai, dupa ce in ianuarie si februarie consider ca s-a mers din inertia anului 2008. Temerea mea este ca in semestrul doi scaderea se va accentua pe fondul crizei economice, care se adauga cauzelor de pe plan intern, si anume pirateria in domeniu, care nu mi-am imaginat ca poate fi la un nivel atat de mare, si scaderea demografica accentuata dupa 1990", a declarat directorul general al Autogeneral SA.

Conform lui Mircea Ilie Grigore, scaderea inregistrata de compania sa in ceea ce priveste numarul de cursanti se cifreaza la aproximativ 50%.

"Cat a fost cerere in domeniul auto, afacerea a mers bine, existand o crestere de la an la an. Intre 2001 si 2008 am avut chiar mai multi cursanti pentru categoriile C si E decat pentru B. Anul 2007 a fost cel mai bun pentru noi, cu aproximativ 7.000 de cursanti, aproape acelasi numar avand si in 2008. In primul semestru din acest an am inregistrat doar 1.700 de cursanti, in scadere cu 50% fata de aceeasi perioada din 2008. Nu se mai poate face estimare asupra numarului de clienti pe care-i vom avea pana la finele anului, iar despre profit nu se mai poate vorbi din aceasta activitate", a declarat directorul general al Autogeneral SA, Mircea Ilie Grigore.

Si la scoala auto Biditrans numarul de cursanti este in scadere, iar directorul general Gheorghe Bidina considera, la fel ca si omologii lui de la Teo si Autogeneral, ca pirateria in domeniu, criza economica si scaderea demografica din 1990 sunt trendului descendent al afacerii.

"Fata de semestrul intai din 2008, in care am avut 1.750 cursanti, de la 1 ianuarie si pana in prezent scaderea a fost de 32,5%, la 1.180 de cursanti, iar pana la finele anului cred ca vom avea o scadere de 40%", a declarat Gheorghe Bidina.

El spera ca pana la 31 decembrie sa se dubleze numarul de cursanti din primul semestru.

"La un numar asa de redus de clienti, nu se mai poate vorbi de profit. Ar fi bine daca s-ar dubla numarul de cursanti din semestrul intai pentru ca ne interseaza sa ne acoperim cheltuielile, apoi, daca se va putea, vom putea vorbi de profit. Rata noastra de rentabilitate s-a cifrat in jurul a 3-4% din cifra de afaceri in ultimii ani", a mai spus Gheorghe Bidina.

O scadere similara a avut si scoala Rodell, de 39%, in primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similara a lui 2008.

"In primul semestru, scoala Rodell a avut 1.120 de cursanti, in scadere cu 39% fata de perioada similara a anului trecut, cand am inregistrat 1.840 elevi. Ar fi bine sa ne mai apropiem de inca 1.000 de cursanti pana la finele anului, dar nu cred ca va fi asa, pentru ca din octombrie in decembrie activitatea scolilor de soferi este aproape de zero, mai ales in acest an de criza economica", a declarat directorul general al companiei Rodell, Vasile Stefanescu.

Acesta a mai precizat ca pentru compania sa cel mai bun an din punct de vedere al numarului de cursanti a fost 2007, cu 4.000 de elevi, in 2008 numarul acestora fiind  putin mai mic fata de anul precedent.

Vasile Stefanescu, care detine si functia de presedinte al Federatiei Nationale a Scolilor de Soferi din Romania, considera ca scolile auto Teo, Autogeneral, Biditrans si Rodell sunt reprezentative pentru Bucuresti, estimind ca au, impreuna, o cota de piata de aproximativ 50%.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: