Cum sa rezistati sub presiunea de la job
Data publicarii: 22-06-2009 | HR/CariereExpertii in resurse umane incurajeaza discutiile cu sefii. Ei mai spun ca nu trebuie sa intrati in panica si ca orice problema are o rezolvare.
Termene-limita imposibil de respectat, sefi care sunt mereu nemultumiti, colegi care va sapa, salariu la fel ca si anul trecut, dar fara bonusuri, iar pe zi ce trece echipa se subtiaza, din cauza disponibilizarilor. La o astfel de presiune la locul de munca este greu de rezistat, insa specialistii in resurse umane spun ca exista solutii pentru a face fata unei asemenea situatii.
Gabriel Tomescu, country manager la compania Symantec Romania, subsidiara locala a producatorului american de solutii de securitate IT, spune ca, pentru a rezista mai usor presiunii de la serviciu, cea mai buna solutie este sa analizati realist cauzele acesteia si sa vorbiti cu managerul direct despre ce va nemultumeste. "In urma autoanalizei, s-ar putea sa constatati ca sunteti mai incarcat decat puteti duce sau ca primiti sarcini contradictorii, uneori de la persoane diferite. O discutie deschisa, intr-o organizatie care-si respecta angajatii, nu are cum sa strice. Va clarifica unele probleme si va strange relatiile de munca", este de parere Gabriel Tomescu.
Pastrarea calmului, esentiala
Specialistii in resurse umane spun ca, in astfel de situatii, este indicat sa va pastrati calmul. "Nu va panicati, luati-va un moment pentru a analiza situatia, faceti o lista a sarcinilor de serviciu, clarificati termenele zilnice, solicitati ajutorul colegilor, treceti la actiune, iar la final solicitati si oferiti feed-back", sfatuieste Mihaela Lefter, specialist resurse umane la Skill Team.
Cel mai important lucru dintre angajat si manager, spune Viorel Apetrei, managing partner la compania de training si consultanta Media Training Worldwide Romania, este comunicarea permanenta legata de statusul sarcinilor si ajutorul primit pentru indeplinirea acestora. "Chiar si daca sunteti in intarziere sau ati gresit, politica strutului, aceea de a baga capul in pamant, nu va va face deloc bine. Trebuie sa vorbiti din timp despre problemele pe care le aveti pentru a evita surprizele si a reduce starea de stres", spune Viorel Apetrei.
Planificarea va scoate din necaz
Alta solutie impotriva stresului cauzat de job este planificarea disciplinata a saptamanii si o lista zilnica de tip "de facut". "Va va fi mai usor daca veti avea claritate in activitatile pe care trebuie sa le indepliniti si nu veti trai sub stresul permanent cauzat de impresia ca nu faceti ceea ce trebuie sau ca va scapa ceva", explica Viorel Apetrei. Expertii in resurse umane considera ca proiectele mai mari sunt mai usor de abordat, in mod obiectiv, dar si psihologic, daca stiti partile componente si vedeti progresul de-a lungul timpului, insa totul trebuie facut cu grija.
"Angajatii cu experienta invata sa-si asume responsabilitati numai pentru ceea ce pot face si sa spuna «nu» atunci cand sarcina este nerealista sau fara legatura cu obiectivele agreate impreuna cu managerul", adauga Viorel Apetrei.
Prioritizarea sarcinilor
O alta solutie pentru ca presiunea de la locul de munca sa fie mai redusa este sa va prioritizati corect sarcinile. "In practica, pe langa ce se intampla in fiecare zi la serviciu, ar trebui sa fim atenti la activitatile pe care le facem si cata legatura au acestea cu obiectivele prioritare, discutate si agreate cu managerul", considera Gabriel Tomescu. Intrebarea "care este scopul jobului meu?" va va ajuta sa constientizati responsabilitatile care vor duce la indeplinirea obiectivelor anuale. In acest fel, veti identifica activitatile care conteaza cu adevarat si veti intelege pentru ce a fost creat jobul dumneavoastra.
Gabriel Tomescu avertizeaza ca "este usor sa cadeti in capcana de a va porni la treaba fara o planificare minima, in care sa fie incluse si principii de relevanta pentru jobul actual. Va puteti trezi in situatia sa nu fiti multumiti de realizarile zilei sau saptamanii si sa riscati ratarea obiectivelor importante".
Integral in Romania Libera
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman