Banca Mondiala estimeaza o scadere a economiei mondiale cu 3% in 2009
Data publicarii: Astazi, 12-06-2009 | InternationalEconomia globala se va contracta cu aproape trei puncte in 2009, prognoza mult mai pesimista fata de cea anterioara de 1,75%, a declarat presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, citat de Reuters.
"Chiar daca ritmul de crestere va reveni in 2010, ritmul recuperarii economice este in continuare incert, iar populatia saraca din statele in curs de dezvoltare va fi in continuare afectata de socuri", a declarat Zoellick, inaintea unei reuniuni a ministrilor de finante a grupului informal G8, ce reuneste cele mai industrializate state.
Zoellick a declarat ca este mai ingrijorat la ora actuala de administrarea riscurilor globale si nu de precizarea momentului in care economia va reincepe sa creasca.
"Sincer, intr-un climat economic ca acesta, exista foarte multa incertitudine", a mai spus presedintele BM. De asemenea, acesta a mai precizat ca, datorita ajutoarelor acordate de Fondul Monetar International (FMI), este putin probabil ca statele dezvoltate sa se confrunte cu o criza a datoriilor suverane.
Recesiunea care a cuprins statele europene este mai severa decat cea din Statele Unite, unde a izbucnit criza financiara, care a dus la cea mai puternica comprimare a economiei din 1945. PIB-ul Statelor Unite a scazut cu 1,6% in primul trimestru, fata de trimestrul precedent.
Banca Mondiala a estimat ca economia zonei euro va scadea cu 2,7% in 2009, urmand sa creasca cu 0,9% in anul urmator. Noile estimari arata, de asemenea, o scadere a economiei globale cu 1,7% in 2009.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău