Recesiunea din Germania si Italia trage in jos intreaga economie europeana
Data publicarii: 18-05-2009 | InternationalEconomia din UE este departe de a-si reveni. Recesiunea din cele 16 state ale Eurozonei s-a agravat considerabil in primul trimestru al lui 2009, arata statisticile citate de Financial Times. Economia Germaniei (cea mai mare din UE) s-a contractat in aceste prime luni ale anului cu aproape 4% (fata de ultimele trei luni, dar cu 6,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut). Este vorba de o recesiune severa - cea mai grava de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Scaderea medie a fost pentru ansamblul Eurozonei in aceasta perioada de 2,5% (in Italia, de aproape 6 procente, in timp ce in Marea Britanie - 4,5%).
Semnele recesiunii economiei germane sunt vizibile peste tot - in mai toate fabricile nemtesti, care si-au scurtat programul, in barjele de pe Rin, incarcate mult mai putin decat in urma cu un an sau in miile de automobile de lux ramase nevandute. Prin comparatie, cea mai problematica situatie pentru SUA a fost cea din 1982, cand Produsul Intern Brut al acestui stat a scazut cu 2%. Germania s-a bazat insa prea mult pe exporturile de bunuri industriale pentru a-si sustine cresterea, insa cererea pe pietele sale de desfacere s-a diminuat considerabil. Mai grav, ministrul de Finante, Peer Steinbruck, a explicat ca se asteapta la cresteri ale cifrei somajului si a deficitului federal. Acesta ar urma sa creasca pana la 90 de miliarde anul viitor (adica dublu fata de precedentul record, de 40 de miliarde de euro, din 1996, cand statul absorbea costul masiv al reunificarii celor doua Germanii).
Problema Germaniei pare sa traga in jos si restul economiilor europene, relateaza Financial Times. Cea mai importanta scadere a fost inregistrata in Slovacia - cea mai noua membra a Eurozonei - unde PIB-ul s-a contractat cu 11,2 procente in primele luni (comparativ cu cele trei luni anterioare), ceea ce reflecta dependenta acestui stat de exporturile catre Germania si de vanzarile de masini.
Datele vin astfel sa infirme optimismul multor lideri, care incepusera sa intrevada "semne de imbunatatire" ale economiei sau chiar de iesire din recesiune. Cifrele vor pune si mai multa presiune asupra liderilor din Europa (cei mai multi aflati in plina campanie electorala, fie pentru europarlamentare, fie pentru alegeri prezidentiale). Liderii Eurozonei au fost deja avertizati saptamana trecuta de Fondul Monetar International ca revigorarea economica din regiune va depinde de cat de indraznete si extinse vor fi planurile nationale de relansare. Cel mai bine din grupul statelor care au adoptat moneda unica europeana sta Franta. In acest stat, s-a raportat o cadere a PIB de 1,2% si aceasta gratie rolului sporit pe care il joaca cererea interna pentru sprijinirea cresterii economice.
Italia - cea mai grava cadere din ultimele decenii
In Italia, informatiile publicate de Institutul National de Statistica arata cele mai grave rezultate economice inregistrate de Italia in ultimele decenii, fiind atestata pentru prima oara o recesiune continua pentru patru trimestre. Contractarea economiei italiene ar fi de 5,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, relateaza Agerpres. Cu toate acestea, ministrul finantelor Giulio Tremonti afirma ca recesiunea s-a "oprit" in ultimele doua luni si ca "varful apocaliptic" al acesteia fiind depasit inca de la sfarsitul anului trecut. In plus, datele din Italia nu ar fi cele mai grave comparativ cu cele inregistrate in alte tari europene, se consoleaza acesta.
Integral in Gandul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile