Real Phone Card, cel mai subtire telefon mobil

Data publicarii: 06-04-2009 | IT&C

Cei care vor sa intre pe piata telefoanelor mobile trebuie sa vina cu un concept cu totul inovator in conditiile in care exista deja cateva zeci de firme puternice aflate intr-o acerba lupta pentru suprematie.

Argumentele forte ale acestora sunt, in principal, functiile inglobate in telefon, cele mai noi fiind adevarate computere si dimensiunea dispozitivelor. Acest ultim aspect este speculat de o firma indiana, producatoarea celui mai subtire telefon existent pe piata.

Denumit Real Phone Card, aparatul are lungimea si latimea unui card de credit, iar, in ce priveste grosimea, depaseste cu putin o jumatate de centimetru, echivalentul a trei carduri suprapuse. Printre caracteristici, este de remarcat rezistenta impresionanta a bateriei, care permite o convorbire de 200 de minute si compatibilitatea atat cu banda GSM, cat si cu GPRS.

George Trifu

Ultimele stiri pe BankNews.ro: