Guvernul nu intentioneaza sa renunte la pensiile anticipate, in contextul crizei
Data publicarii: 03-04-2009 | EconomieMinistrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat, vineri, la Brasov, ca, desi exista presiuni din sistem privind pensiile anticipate, al caror numar a crescut nejustificat in unele domenii, Guvernul nu intentioneaza sa renunte la aceste pensii.
"Nu renuntam la aceste pensii. Poate ca va fi nevoie, pentru a mai stavili numarul mare de pensionari anticipate, sa crestem valoarea penalizarilor pe care le platesc pensionarii, principiul ramanand in picioare", a precizat ministrul.
Marian Sabu a mai spus ca varsta de pensionare in Romania creste conform prevederilor Legii 19/2001 si ca in acest domeniu trebuie luate decizii rationale, nu isterice, deoarece varsta de pensionare este determinanta pentru viata unui om.
"Guvernul Romaniei nu are nici o intentie de a creste varsta de pensionare. Un lucru este cert: avem o lege a pensiilor care prevede clar ca pana in 2014 varsta de pensionare din Romania va ajunge la 65 de ani pentru barbati si 60 de ani pentru femei. Acestea sunt cuprinse intr-un grafic foarte clar pe care il vom respecta. Vom vedea ce va fi dupa aceea", a spus ministrul. El a adaugat ca sustenabilitatea sistemului de pensii impune cresterea varstei de pensionare la cele cuprinse in Legea 19/2001, iar Comisia Europeana sustine uniformizarea virstelor de pensionare din tarile membre ale Uniunii Europene. "Parerea mea este ca oamenii trebuie sa stie cu cel putin zece ani inainte de pensionare care este varsta la care poate iesi la pensie. O asemenea masura, precum este cresterea varstei de pensionare, trebuie sa tina cont, in primul rand de speranta de viata, care in Romania este mai scazuta decat in alte tari", a afirmat Marian Sarbu.
El a spus ca a facut aceste precizari in contextul in care, in ultimele saptamani, s-a vehiculat foarte mult aceasta crestere a varstei de pensionare, afirmandu-se chiar ca aceasta ar putea ajunge la 70 de ani, fapt care a indus in randul populatiei o stare de neliniste.
Ministrul Muncii s-a intalnit vineri si cu reprezentantii organizatiilor de pensionari, carora le-a raspuns la problemele ridicate. Una din problemele discutate a fost si cea a adoptarii legii unice de pensionare, lucru cerut insistent de pensionarii din toata tara, spunand ca aceasta va fi, probabil, adoptata dupa ce va fi adoptata legea unica de salarizare a bugetarilor.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii