Gigi Becali, la puscarie sau la palat?
Data publicarii: 03-04-2009 | DiverseAcuzat de savarsirea a trei infractiuni de lipsire de libertate in mod ilegal, Gigi Becali a fost arestat preventiv de catre magistratii Judecatoriei Sectorului 1, insa decizia nu este definitiva, putand fi atacata de avocatii acestuia la Tribunalul Bucuresti.
Reamintim ca Gigi Becali a fost retinut de procurori, joi, 2 aprilie, la ora 13.00, potrivit Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, impreuna cu alte patru persoane, ulterior, fiind retinut o a sasea persoana. Cea de-a saptea persoana cautata de politisti nu a fost gasita, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan.
Becali a spus ca seful Politiei Capitalei ar fi facut un pact cu infractorii. "Sunt acuzat de privare de libertate, pentru ca bodyguarzii s-au dus si au luat masina si, cand i-au luat pe hoti la bar sa dea declaratii, ei dupa aia au facut o reclamatie ca i-am privat de libertate", a afirmat Becali.
Potrivit Politiei Capitalei, la data de 26 spre 27 ianuarie, in jurul orei 00.35, dispeceratul a fost sesizat, prin Sistemul National Apel Unic de Urgenta 112, ca la intersectia strazilor Dr. Felix-Nicolae Titulescu, mai multi indivizi au blocat un autoturism aflat in trafic, i-au agresat pe cei trei ocupanti si, folosind forta, i-au introdus in portbagajul unui autoturism de teren. Totodata, s-a sesizat ca agresorii au folosit arme de foc.
Ocupantii autoturismului au fost dusi intr-un imobil din Pipera, unde au fost retinuti impotriva vointei lor timp de 3 ore, pe motiv ca au sustras autoturismul lui Becali, potrivit unui comunicat al Politiei. Finantatorul Stelei nu a depus plangere la Politie pentru masina Mercedes care i-ar fi fost furata.
In baza autorizatiilor emise de instanta de judecata, joi, au fost facute opt perchezitii in Bucuresti si judetul Ilfov, mai anunta Politia Capitalei.
Gigi Becali este acuzat de savarsirea a trei infractiuni de lipsire de libertate in mod ilegal, la fel ca si celelalte cinci persoane retinute joi de politisti, anunta procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.
Ceilalti cinci sunt Catalin Otto Zmarandescu si Stefan Dediu, Nicolae Dumitrascu, Dumitru Beciu si Marius Geavela.
Procurorii au intocmit referat cu propunere de arestare preventiva a inculpatilor pe o perioada de 29 de zile, dosarul fiind inaintat Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
"In motivarea pericolului pentru ordinea publica s-a avut in vedere faptul ca prin activitatea infractionala inculpatii s-au erijat practic in organe de aplicare a legii, aspect ce contravine in mod flagrant principiului conform caruia nimeni - indiferent de statutul social - nu isi poate face dreptate singur", arata procurorii.
Cele trei parti vatamate sunt Adrian Stan, Nicolae Tinel si Stefan Margean.
Becali a refuzat sa dea declaratii la Politie, deoarece in prezenta sa nu se afla niciun avocat, sustin aparatorii acestuia.
Joi seara, Gigi Becali si ceilati cinci au fost dusi la sediul Judecatoriei Sectorului 1, pentru a fi discutata propunerea de arestare preventiva a acestora. Avocatii lui Becali au cerut ca procesul sa inceapa dupa ora 24.00, pentru a putea sa studieze dosarul. Procesul a inceput in jurul orei 01.00 si s-a desfasurat cu usile inchise.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii