Hotelierii spun ca preturile nu ar trebui reduse pe perioada crizei
Data publicarii: 17-03-2009 | TurismReducerea tarifelor hoteliere ar fi una dintre cele mai mari greseli ale industriei de profil in conditii de criza, a declarat directorul de vanzari al companiei de consultanta STR Global, Brenadette Kolai.
"Gradul de ocupare al hotelurilor din Romania a scazut in luna ianuarie cu 30% fata de perioada similara a anului trecut. In acest context tendinta hotelierilor a fost de a scadea tarifele pentru a mentine gradul de ocupare, insa acestia ar trebui sa invete din greselile celorlalti care au avut de suferit dupa acest demers. S-a observat ca in cazul in care un hotel scade preturile revenirea la tariful initial a durat cativa ani", a precizat Kolai.
La randul sau, managerul Fivestar Hospitality, Sorin Ionescu, a precizat, dand ca exemplu un studiu international, ca hotelurile care au scazut tarifele in urma diminuarii gradului de ocupare au inregistart scaderi ale fluxului de clienti, in timp ce unitatile care si-au mentinut preturile au intregistrat o crestere a numarului de clienti.
Hotelierii romani se asteapta la o scadere cu 6% a industriei de profil
Hotelierii din Romania se asteapta la o scadere a nivelului performantei din industria de profil cu 6%, in 2009, comparativ cu anul trecut, a declarat, marti, fondatorul companiei croate de consultanta Horwath, Miroslav Dragicezic.
Pe de alta parte, potrivit studiului companiei, citat de Dragicezic, hotelierii romani sunt cu 25 - 27% mai putini pesimisti fata de media globala in ceea ce priveste perspectivele industriei de profil.
Intr-un studiu al companiei Deloitte, publicat la inceputul lunii martie, rata de ocupare a hotelurilor din Bucuresti a inregistrat una dintre cele mai mari scaderi din Europa in 2008, coborand cu 19,6% la 57%, din cauza deteriorarii increderii consumatorilor, lipsei de finantare si diminuarea cheltuielilor de afaceri.
De asemenea, analiza companiei de consultanta arata ca in timp ce oferta pe piata de hoteluri din Bucuresti a crescut semnificativ, anul trecut, prin inaugurarea de noi unitati precum Ramada Plaza sau Radisson SAS, veniturile pe camera disponibila au coborat cu 12,7% la 76 euro.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Turismului, in prima jumatate a anului numarul turisilor care au calatorit in strainatate a crescut cu 5%. Situatia s-a rasturnat in a doua jumatate a anului, cand s-au inregistrat diminuari ale pietei turismului, ceea ce a rezultat intr-o crestere anuala totala de 2%. Chiar daca acest procent s-a situat sub cresterea de 7% inregistrata in 2007, numarul turistilor care au calatorit in strainatate a crescut cu 16 milioane, stabilindu-se astfel un nou record de 924 milioane de turisti la nivel global.
Reprezentantii Deloitte explica, in acelasi timp, ca in prima jumatate a anului 2008, marea majoritate a regiunilor au raportat cresteri de doua cifre in dolari americani, hotelurile parand sa supravietuiasca crizei economice globale. Cu toate acestea, incepand din vara increderea consumatorilor s-a deteriorat si turismul a inceput sa se resimta.
In ce priveste anul 2009, directorul regional Golden Tulip si presedintele al Romanian Convention Bureau a spus ca "gradul de ocupare al hotelurilor va fi la acelasi nivel cu cel al anului trecut, insa in niciun caz nu se va inregistra o scadere, cum s-a vehiculat".
Acesta a mentionat ca anul trecut, per asamblu, s-a inregistrat o scadere a nivelului de ocupare in hotelurile bucurestene de 4%, insa aceasta diminuare s-a manifestat pe fondul cresterii numarului camerelor cu 1.800 in 2008.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani